Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

24
Wed, Apr
115 New Articles

Studiu: Moş Nicolae va poposi şi în acest an în peste 90% dintre gospodăriile orăşenilor care au acces la internet

Actualitate
Tools
Typography

Conform datelor celui mai recent studiu de piață realizat de către MEDNET Marketing Research Center, intenția de a face cadouri de Moș Nicolae este foarte mare, fiind tot mai ridicată de la an la an.

Ca tendinţă, lista de cadouri a Moşului seamănă cu cea de anul trecut, cele mai căutate fiind dulciurile (72,5%), jucăriile (45,3%) şi articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte (40,3%). La aceasta, se mai adaugă şi fructele, cosmeticele/parfumurile sau cărţile. De asemenea, au fost menţionate şi cadouri precum bijuterii, electrice/electronice/electrocasnice, smartphone/tabletă sau excursii/călătorii. Trebuie precizat faptul că, acolo unde moșul nu are inspirație, aduce și bani (4,4%).  

Mai mult decât atât, suma medie de bani alocată pentru cadourile generate de această sărbătoare este de 340 lei, în uşoară creştere comparativ cu cea de anul trecut (318 lei). Pe de altă parte, s-ar putea spune că, deşi în oraşele mici intenţia de cumpărare este mai mare, suma medie “rezervată” cadourilor este mai mică decât în oraşele cu peste 100.000 de locuitori.

De altfel, cei mai mulți intenționează să cheltuie cu această ocazie între 100 și 250 lei (44,0%).

***

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel național urban (orașe mici – sub 30.000 locuitori, orașe mijlocii – 30.000-100.000 locuitori, orașe mari – peste 100.000 locuitori) în perioada 24 – 29 noiembrie 2017.

Au fost intervievate prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing) 882 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,30%.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS