Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Lucrări de întreținere pe 40 de km ai drumului județean 150 Viișoara - Frata - Crişeni - Mociu

Actualitate
Tools
Typography

Consiliul Judeţean Cluj anunţă participanții la trafic și locuitorii din zonă că pe drumul judeţean DJ 150 Viişoara – Frata – Crişeni –  Mociu au fost demarate lucrări de întreţinere curentă şi periodică ce au drept scop asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță.

„Importanța acestor lucrări pe care le executăm pe sectorul de drum Câmpia Turzii – Viișoara – Frata – Mociu este dată de faptul că acesta tranzitează o zonă vastă a județului și asigură o legătură directă între drumurile naționale DN 16, pe direcția Mociu și DN 15 pe direcția Câmpia Turzii” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Este vizat, astfel, un sector de drum în lungime de aproximativ 40 de kilometri, de la kilometrul 0+600 - localitatea Viișoara, până la kilometrul 40+300 pe direcția Mociu, intersecția cu drumul național DN 16. Lucrările constau în plombări cu beton asfaltic și burdușiri.

Reamintim în acest context faptul că drumul județean 150 Viişoara – Frata – Crişeni – Mociu este inclus în Programul de investiţii pentru anul 2018 privind lucrările de modernizare şi reabilitare a drumurilor județene, lucrările fiind finanțate din creditul în valoare de 50.000.000 de euro angajat în acest scop de Consiliul Județean Cluj. În prezent, proiectul se află în faza de obținere a autorizației de construire, lucrările urmând să demareze în cursul acestui an.

Biroul de presă
27 aprilie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS