Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

25
Thu, Apr
112 New Articles

Inedită acțiune de promovare a patrimoniului turistic și cultural din județul Cluj

Actualitate
Tools
Typography

Consiliul Județean Cluj a organizat pe parcursul săptămânii trecute o vizită turistică de tip Infotrip concepută în scopul unei cât mai bune promovări a patrimoniului turistic și cultural din județ.

Realizată în colaborare cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), această acțiune de marketing turistic, derulată pentru prima oară în județul Cluj, s-a bucurat de participarea a peste 30 de reprezentanți ai agențiilor de turism din cadrul ANAT, alături de reprezentanți ai mass-mediei de profil din țară, respectiv bloggeri, reprezentanți ai revistelor de specialitate și realizatori de emisiuni radio-tv cu profil turistic.

Programul Infotrip-ului a fost unul extrem de complex și a cuprins vizite la unele dintre cele mai importante obiective turistice din județ, respectiv întâlniri cu conducerea Consiliului Județean și cu reprezentanții sectorului turistic clujean. Astfel, pentru ca oaspeții să afle cât mai multe informații și aspecte relevante atât despre municipiul Cluj-Napoca, cât și despre județ, activitățile au debutat cu un tur ghidat al orașului.

De asemenea, programul Infotrip-ului a inclus și o întâlnire oficială ce a avut loc la sediul forului administrativ județean și în cadrul căreia vicepreședintele Marius Mînzat le-a prezentat vizitatorilor principalele proiecte și inițiative prin intermediul cărora Consiliul Județean contribuie la dezvoltarea, respectiv la promovarea turismului în județ.

Faptul că județul Cluj este extrem de atractiv și de interesant pentru turiști nu este deloc întâmplător. Ne-am preocupat și ne preocupăm în continuare să reabilităm cu prioritate drumurile ce duc spre zonele cu un potențial turistic ridicat, să scriem și să implementăm proiecte europene prin care să punem în valoare diverse obiective de interes turistic, să organizăm evenimente de maxim interes și lista inițiativelor benefice pentru turismul clujean poate mult continua.”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean, domnul Marius Mînzat.

În cadrul unor trasee care au urmărit să acopere o parte cât mai mare a județului și a obiectivelor sale reprezentative, delegația a avut oportunitatea de a vizita unul dintre cele mai emblematice edificii muzeale din județ, Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, precum și alte atracții deosebite precum Cascada Vălul Miresei de la Răchițele și întreaga zonă de munte, Parcul Etnografic Romulus Vuia, Biserica Reformat – Calvină și pensiunile din Sâncraiu, Castelele de la Răscruci și Bonțida sau Mănăstirea de la Nicula. Alte vizite au fost efectuate la Salina Turda, la Sinagoga și Parcul Balnear Toroc din Dej și la Catedrala Armeano-Catolică din Gherla, dar și în zona lacurilor Gilău - Tarniţa, care oferă condiţii deosebite pentru agrement și în zona lacului Beliş-Fântânele, căutată pentru peisajul superb dat de lac și de munții care îl înconjoară.

Întrucât modul cel mai potrivit de a se încheia acest întreg periplu a fost considerat o vizită în natură, reprezentanții agențiilor de turism, ai mass-mediei și ai revistelor de specialitate au profitat la maximum de timpul petrecut în Cheile Turzii, o arie protejată de interes național ce oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie și frumusețe și în care Consiliul Județean derulează în mod continuu proiecte și activități, în special prin intermediul Serviciului Salvamont-Salvaspeo de sub autoritatea acestuia.

Biroul de presă
7 mai 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS