16
Fri, Nov
110 New Articles

Noi fonduri obținute de Consiliul Județean pentru reabilitarea drumurilor județene

Actualitate
Typography

Peste 4 milioane de lei, alocați inițial din bugetul Consiliului Județean Cluj pentru reabilitarea celor 32 de kilometri ai drumului județean DJ 108B limită cu judeţul Sălaj – Bobâlna – Viile Dejului, au devenit disponibili pentru a fi investiți de forul administrativ județean în repararea și modernizarea unor noi drumuri județene.

Această semnificativă economie la bugetul de investiții al forului administrativ județean a devenit posibilă ca urmare a demersurilor realizate de Consiliul Județean Cluj, demersuri în urma cărora a fost obținută o nouă finanțare prin intermediul programului național destinat susținerii dezvoltării locale.

 „Orice nouă finanțare obținută suplimentar ne degrevează de niște costuri considerabile, fapt care ne permite să includem noi sectoare în lista drumurilor județene ce vor beneficia de reabilitare și modernizare”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Astfel, Consiliul Județean a obținut o finanțare în cuantum de aproximativ 4,2 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproape 30% din valoarea totală a investiției în drumul respectiv și care este de 14.730.097,58 lei. Urmare a acestui fapt, cei 4,2 milioane de lei urmează să fie relocați de forul județean pentru repararea altor drumuri județene, neincluse până acum în programele de lucrări.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS