"Se aprobă stingerea creanţei garantate în cuantum de 1.671.065,19 lei prin darea în plată a Bazei Sportive (Stadion) Câmpia Turzii (...) stingerea parţială a creanţelor bugetare în cuantum de 469.539,74 lei prin darea în plată a imobilului Casa de oaspeţi (...) şi a imobilului teren situat în municipiul Câmpia Turzii, strada Laminoriştilor 145".
Aşa arată, în mare, primul articol al hotărârii aprobate de consilierii locali de la Câmpia Turzii, hotărâre referitoare la stingerea creanţei garantate şi stingerea parţială a creanţelor bugetare "pe care le are Municipiul Câmpia Turzii împotriva SC Industria Sârmei Câmpia Turzii SA prin darea în plată".
Prin aceeaşi hotărâre s-a aprobat şi încheierea celor două contracte de dare în plată - unul având ca obiect stingerea creanţei garantate iar celălalt având ca obiect stingerea parţială a creanţei bugetare - dar şi mandatarea primarului Radu Hanga să semneze, în numele municipiului Câmpia Turzii, cele două contracte.
"Noi am creat un sistem în jurul lui (al stadionului - n.r.) ca să împiedicăm înstrăinarea şi să favorizăm tratativele pentru preluare. În ce priveşte apartamentul din Palatul Cultural (casa de oaspeţi - n.r.), întrucât palatul este în proprietatea municipiului Câmpia Turzii, am zis că se cuvine să fie proprietate a municipalităţii în totalitatea lui. Nu se poate să fie proprietate pereţii exteriori iar interiorul să fie proprietatea altuia", spunea primarul Radu Hanga în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Câmpia Turzii în care s-a aprobat hotărârea mai sus menţionată.