Deocamdată nu se ştie, dar cel puţin asta e speranţa membrilor forului deliberativ local de la Câmpia Turzii. În şedinţa de vineri, 3 august, consilierii locali de la Câmpia Turzii au aprobat un proiect de hotărâre privind mandatarea primarului Radu Hanga pentru efectuarea demersurilor la instituţiile abilitate necesare reînfiinţării Administraţiei Finanţelor Publice Câmpia Turzii.
Necesitatea reînfiinţării Administraţiei Financiare la Câmpia Turzii este prezentată şi în referatul care era ataşat proiectului de hotărâre supus spre aprobare consilierilor locali de la Câmpia Turzii. În referat se arată că prin desfiinţarea Administraţiei Financiare de la Câmpia Turzii - unitate subordonată Ministerului Finanţelor publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj - s-au întâmpinat o serie de greutăţi privind asigurarea unor servicii de calitate pentru populaţia şi instituţiile publice din municipiul Câmpia turzii şi localităţile limitrofe.
Şi de aceea viceprimarul Dorin Lojigan şi consilierul PSD Petre Pop au iniţiat un proiect de hotărâre al cărui scop final să fie reînfiinţarea Administraţiei Finanţelor Publice Câmpia Turzii.
Administratie Financiara din nou la Campia Turzii?
Tools
Typography
- Font Size
- Default
- Reading Mode