Şedinţa Consiliului local Turda de joi, 16 august, a fost, la rândul său, presărată cu momente cel puţin interesante, dacă nu ar duce cu gândul spre o tuşă de posibil ridicol.
Consilierul PDL Mircea Irimie - lider al grupului PDL-UDMR din Consiliul local Turda - a prezentat un argument care - în opinia sa - era suficient pentru a înlătura de pe ordinea de zi a şedinţei singurul proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi, proiect de hotărâre care se referea la asocierea dintre administraţia publică locală şi Seso pentru desfăşurarea activităţii fotbalistice.
În discursul său, Mircea Irimie a avut un moment care s-a dorit a avea uşoare nuanţe de dramatism. Scoţându-şi ochelarii de la ochi, Mircea Irimie spunea: "aş vrea să îl privesc în ochi pe domnul Cristian Felezeu şi să spun dacă dânsul, ştiind toţi cei prezenţi că părintele dumnealui, un om deosebit, este un membru fondator al acestei echipe de salvare, Fotbal Club Municipal, va vota împotriva părintelui". Pentru a accentua nota dramatică, Mircea Irimie, la un moment dat, a ridicat şi degetul arătător.
Dacă nu aţi înţeles, haideţi că explicăm! Eugen Felezeu, fost consilier local la Turda din partea PNL, ar fi membru fondator al FCM - varianta de asociere pe care şi-o doreşte, pentru continuarea activităţii fotbalistice, grupul PDL-UDMR. Cristian Felezeu, fiul lui Eugen Felezeu, este actualmente consilier local din partea USL, care susţine varianta de asociere cu Seso, neagreată de PDL-UDMR.
Ca să nu rămână fără replică, Cristian Felezeu i-a răspuns lui Mircea Irimie: "Vreau să vă spun că ceea ce avem noi în familia noastră nu discutăm în public, discutăm în familie. Faptul că vin aici, în faţa dumneavoastră, şi-mi manifest dreptul meu la vot şi opinia mea înseamnă că eu am conştiinţă, am minte şi pot gândi cu capul meu". Şi, ca să fie şi mai explicit, Cristian Felezeu mai spunea: "nu trebuie să vină cineva din spate, în speţă tata, să-mi spună cum să votez. Bănuiesc că la cei 40 de ani ai mei am atâta minte încât pot să votez şi singur".