Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Proiectul de reabilitare a sitului poluat istoric - depozit deșeuri periculoase UCT - Poșta Rât (Municipiul Turda) a fost selectat pentru finanțare!

Administraţie
Tools
Typography

Cererea de finanțare „Fazarea proiectului Reabilitarea sitului poluat istoric - depozit deșeuri periculoase UCT - Poșta Rât (Municipiul Turda) a trecut de faza de evaluare, proiectul fiind selectat pentru finanţare.

În valoare totală de 79.568.907 lei, proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa 4, OS 4.3, Reducerea suprafețelor poluate istoric. Situl poluat istoric de la Poșta Rât, este situat pe str. Petru Maior fără număr și are o suprafaţă de 10 hectare, suprafață care va fi decontaminată.

Obiectivul  general  al  acestui  proiect  de  remediere  este  limitarea  impactului  activităţilor istorice anterioare asupra sănătății umane și mediului înconjurător, reducerea mobilităţii contaminanţilor prezenţi pe sit, pentru a se păstra solul la condiţiile standard pentru utilizarea ca spaţiu verde pentru accesul public, pentru includerea zonelor peisagistice (plantare de vegetaţie) şi transformarea în spaţiu recreativ pentru accesul populaţiei. Scopul principal pentru acest proiect este eliminarea surselor de la suprafaţă şi de mică adâncime a contaminanţilor şi a riscului de contact pentru utilizatorii sitului, eliminarea poluantului care reprezintă un  pericol pentru sănătatea populaţiei din zonă şi nu numai.

Obiectivul  specific  îl  constiuie  schimbarea  destinației  terenului  prin  transformarea  acestuia din depozit de deșeuri într-o zonă de utilitate publică, transformându-se astfel și peisajul zonei.

Pentru prezentul proiect, acţiunile cuprinse în activitatea  de remediere urmăresc în principal eliminarea vegetaţiei de pe amplasment, investigarea suplimentară a întregului amplasament pentru identificarea cu mai mare precizie a zonelor de depozitare, eliminarea sursei de contaminare a apelor subterane și eliminarea riscului de contact al oamenilor cu solul contaminat cu HCH.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS