21
Fri, Sep
107 New Articles

Cum s-au opus liberalii turdeni găzduirii de către Salina Turda a unei semifinale Eurovision | VIDEO

Administraţie
Typography

Unul din proiectele de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Turda de marţi, 9 ianuarie a fost şi cel “privind asocierea Municipiului Turda cu Societatea Română de Televiziune în vederea organizării evenimentului semifinala Eurovision 2018”.

Când s-a trecut la discuţii pe marginea respectivului proiect de hotărâre, primul care a luat cuvântul a fost consilierul liberal Marius Riter.

Făcând referire la articolul 14 din legea 273/2017 privind finanţele publice, Riter atrăgea atenţia că “nicio creditare din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare”, astfel că vorbitorul a continuat: “aş vrea, dacă puteţi, să ne prezentaţi sursele de finanţare pentru suma asta de 30.000 de euro” şi “am dori să ştim dacă mai sunt şi alte cheltuieli care vor fi suportate de consiliul local sau societăţile subordonate consiliului local”.

Nelămuririle consilierului liberal au continuat: “cum se face că noi trebuie să plătim pentru a avea un eveniment organizat în incinta celui mai frumos loc din Europa şi de ce nu s-a încercat o colaborare prin care noi să dăm voie să folosească incinta salinei gratis iar organizatorii să ne promoveze la nivel naţional salina?”, acelaşi Marius Riter dorind să ştie dacă evenimentul este unul de promovare a obiectivului turistic turdean sau prin obiectivul turistic turdean se promovează semifinala unei competiţii despre care consilierul liberal îşi amintea că “anul trecut finala acestui festival a avut o audienţă mai mult decât modestă” în consecinţă întrebarea lui Marius Riter fiind că “dacă este un eveniment prin care promovăm Salina Turda aş dori să întreb de ce nu s-a suportat din bugetul salinei?”.

Mereu pregătit cu explicaţii, consilierul PRM Doru Anca a intervenit: “Am discutat proiectul în comisie şi am insistat în şedinţa de comisie şi insist şi astăzi la primul punct: suportăm din buget. Este o conducere corporatistă şi în acest context noi, acţionarii unici, suportăm din buget. Noi vom intra cu suma în proiectul de buget pe 2018 la investiţii”.

Alte nelămuriri s-au ridicat dinspre tabăra liberală şi prin vocea consilierului Ciprian Rigman care observa: “văd în contractul de colaborare dintre municipalitate şi Societatea Română de Televiziune un echipament de traducere simultană. Ştiu că s-a achiziţionat în decembrie pe SEAP un asemenea echipament de traducere simultană cu mai mult de 650 mil lei (lei vechi - n.r.)”, în consecinţă întrebarea consilierului liberal fiind: “acel echipament achiziţionat în decembrie face obiectul acelei colaborări sau e vorba de achiziţia unui alt echipament de traducere simultană?”.

Pe de altă parte, acelaşi Ciprian Rigman s-a referit şi la cele 300 de invitaţii care s-ar oferi pentru evenimentul de la Turda. “o altă problemă e legată de cele 300 de invitaţii. Eu sper că din cele 300 de invitaţii o parte din ele vor fi oferite turdenilor pentru că dacă sprijinim această semifinală - una din cele 5, pentru că celelalte se desfăşoară în municipii mult mai mari decât Turda, reşedinţe de judeţ, precum Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, care au bugete considerabil mai mari decât Turda - firesc ar fi ca din cele 300 de invitaţii, cel puţin jumătate să fie oferite turdenilor după un anumit algoritm, să nu fie privilegiaţi, să se gândească - ştiu eu - o tombolă, o tragere la sorţi, o formă democratică de atribuire a acestor invitaţii în aşa fel încât şi oamenii de rând să poată avea acces la această semifinală”.

Niciuna dintre nelămuririle/solicitările/întrebările ridicate nu a primit un răspuns, preşedintele de şedinţă - consilierul ALDE Ovidiu Micu - menţionând că “solicitările dvs bineînţeles că au fost notate la secretariatul Consiliului Local iar răspunsurile le veţi primi în scris în cel mai scurt timp posibil”.

La momentul votului, însă, lucrurile au fost evidente: din cei 4 consilieri liberali prezenţi în sală - PNL are cinci consilieri locali însă după demisia lui Igor Cojocaru încă nu a fost validat al cincilea consilier - singurul care a votat pentru acest proiect a fost liberalul Lucian Cordiş, în timp ce restul de trei consilieri - Cristian Felezeu, Ciprian Rigman şi Marius Riter - s-au abţinut.

Chiar dacă abţinerea este o modalitate de vot diferită de votul împotrivă, trebuie recunoscut că abţinerea nu e vot pentru iar o majoritate de abţineri face ca un proiect să nu treacă la vot, unde contează doar voturile pentru. Aşadar, chiar şi cu abţineri, cei trei liberali practic s-au opus proiectului chiar dacă nu au votat împotrivă.

Se înţelege că în lipsa unor clarificări cei trei au preferat să se abţină la fel de bine cum se poate înţelege, de exemplu, că prin cele trei voturi nu s-a dat, concret, posibilitatea desfăşurării unui eveniment la care să existe invitaţii care să se acorde, cum spunea Ciprian Rigman, turdenilor în majoritate.

În înregistrarea video document a şedinţei forului deliberativ local turdean intervenţiile consilierilor liberali pot fi urmărite începând cu minutul 6:20.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS