Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Noi fonduri pentru alte drumuri judeţene. Drumul 107L Petreşti-Lita, cu alţi bani

Administraţie
Tools
Typography

Nu mai puțin de 9,7 milioane de lei, alocați inițial din bugetul Consiliului Județean Cluj pentru reabilitarea drumului județean 107L Petrești-Lita, au devenit disponibili pentru a fi investiți de forul administrativ județean în repararea și modernizarea unor noi drumuri județene. Această economie a devenit posibilă ca urmare a obținerii unei noi finanțări prin intermediul programului național menit să stimuleze dezvoltarea locală.

Astfel, Consiliul Județean va trebui să asigure, acum, din fondurile proprii, doar cca. 15% din valoarea lucrărilor de modernizare a drumului județean 107L Petrești-Lita, respectiv 1.888.703 lei. În acest fel, diferența până la suma totală de 11.600.545,82 lei, adică peste 9,7 milioane de lei, urmează a fi realocată de forul județean pentru repararea altor drumuri județene, neincluse până acum în programele de lucrări.

 „Această nouă finanțare recent obținută și care ne degrevează de niște costuri extrem de însemnate ne permite să includem noi sectoare în lista drumurilor județene ce vor beneficia de reabilitare și modernizare. În final, de câștigat vor avea toți clujenii precum și economia locală, în ansamblu” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

În ceea ce privește lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean 107L Petrești-Lita, între pozițiile kilometrice 14+900 și 30+950, acestea constau într-o serie de operațiuni complexe, în profunzimea drumului, care se vor finaliza prin așternerea de covor asfaltic în două straturi, respectiv binder şi strat de uzură. Totodată, lucrările de modernizare mai constau în construirea a trei noi poduri, respectiv cele de kilometrii 15+500, 15+881 și 20+057, realizarea de șanțuri, podețe și acostamente, amenajarea drumurilor laterale, etc.

Biroul de presă
17 ianuarie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS