21
Thu, Jun
139 New Articles

Teatrul “Aureliu Manea” propune săptămâna umorului la Turda

Administraţie
Typography

Teatrul Aureliu Manea Turda a pregătit pentru iubitorii de artă o primăvară de comedie. Săptămâna aceasta sunt la pachet 1+1.

Așadar, joi 15 martie, ora 19.00, vă invităm la o super comedie. „Gunoierul”, un text de Mimi Brănescu. Spectacolul aduce în discuție destinul OMULUI, tot ce se poate spune despre om se află în gunoi. Un « simplu » gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos. Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană pur şi simplu cotrobăind prin gunoiul său menajer? Din distribuție fac parte actorii: Ioan Alexandru Savu, Miky Paicu, Raluca Radu.

Sâmbătă, o comedie de tot râsul, „Bigamul II” în regia lui Cristian Ioan. Viața dublă a personajului John Smith, un taximetrist din Anglia, este aparent, "un om obișnuit" pentru toată lumea. Doar el știe că are două vieți diferite, alături de două soții în două orașe diferite. Actorii:  Vali V. Popescu,  Ovidiu Crișan, Dorina Nemeș, Doina Șoproni, Călin Mihail Roajdă,  Raluca Radu /Alexandra Dușa, Negrescu Marian / Miron Cornel vă vor face seara mai frumoasă.

Două comedii atât de dinamice și pline de situații neprevăzute, încât nimeni nu va rezista să nu izbucnească în hohote de râs - și ce poate fi mai tonic pentru sănătatea noastră a tuturor decât două ore de bună dispoziție necondiționată în care uiți de toate micile sau marile problem la inceput de primavara?!

Iar duminică, pentru cei mici, avem pregatit spectacolul “Punguța cu doi bani” adaptare muzicală după Ion Creangă, în regia lui Andrei Mihalache. În spectacolul „Punguța cu doi bani” deliciul și hazul este dat de istețimea animalelor care, în plan simbolic, gândesc, vorbesc, acționează și mai ales simulează ca și oamenii.

Biletele se găsesc la agenția teatrului și online pe www.tomtix.ro.

Biroul de presă
Teatrul Aureliu Manea Turda

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS