Realizarea unui azil de bătrâni în comuna Luna este un proiect al primarului comunei despre care Laurenţiu Tör a vorbit şi în urmă cu aproximativ trei luni, un proiect pe care l-a şi avut în campania electorală pentru alegerile locale din 2012.
Laurenţiu Tör consideră că proiectul nu este greu de realizat. "Acel azil de bătrâni - pe care l-am avut în campania electorală - este cel din satul Gligoreşti, unde avem deja locaţia şi acolo sunt deja doi proiectanţi care vor să vadă cam ce se poate face şi, bineînţeles, amenaja în aşa fel încât el să corespundă standardelor normale pe care le au astfel de azile", explica Laurenţiu Tör.
Confirmând că prin "locaţie" înţelege clădirea unde este momentan grădiniţa din Gligoreşti, Laurenţiu Tör preciza că activitatea grădiniţei nu se va restrânge, explicaţia fiind că "vom avea un corp în care vom avea grădiniţa şi vom extinde un alt corp şi vom face acest azil de bătrâni". De asemenea, odată ce respectivul azil va fi gata, funcţionarea sa presupune şi angajarea de personal "la bucătărie, oameni de serviciu, pe lângă asta şi asistenţă medicală...".
Considerând că viaţa cea mai proastă pe care o poate avea pentru locuitorii comunei ar fi ca bugetul să fie foarte mic, primarul Laurenţiu Tör a precizat că mai are în plan să modifice şi modul în care se face iluminatul public în comună. "Noi avem iluminatul realizat la al doilea stâlp. Doresc un iluminat care să semene ceva cam cum e la Câmpia Turzii", spunea Laurenţiu Tör, primarul de la Luna adăugând că - deşi ar putea fi vorba de un consum mai mare de electricitate - se are în vedere şi aspectul economic dar mai ales faptul că "viaţa unui om, părerea mea, contează mai mult decât să nu fie un bec pus acolo unde trebuie (...) în aşa fel încât să fie un iluminat, într-adevăr, modern".
{dailymotion}xwvwia_azil-yi-electrificare-in-comuna-luna{/dailymotion}
Vezi şi pe youtube sau vimeo.