21
Sun, Oct
144 New Articles

A fost semnat cel mai important contract de finanțare din istoria Turzii! Vor fi asfaltate străzile principale, vor fi construite piste de biciclete și se va moderniza transportul public cu bani europeni! | VIDEO

Administraţie
Typography

A sosit momentul mult așteptat de toți cetățenii Turzii! După doi ani de muncă asiduă a administrației locale, contractele de finanțare pentru modernizarea celor 4 coridoare de mobilitate urbană au fost semnate astăzi, iar proiectele au o valoare totală de 31.355.430,65 euro.

Prin aceste proiecte vor fi asfaltate și modernizate străzile principale pe care circulă mijloacele de transport în comun (cu piste de biciclete, alveole pentru autobuze, construirea de stații moderne, e-ticketing, monitorizare video), se vor achiziționa 20 de autobuze electrice și se va implementa sistemul de Bike Sharing.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

1. Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona industrială a Municipiului Turda- valoare proiect: 4.833.552,52 euro. Prevede modernizarea Străzii 22 Decembrie 1989 (1,575 km)

2. Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona de est a Municipiului Turda- proiect în valoare de: 9.866.588,20 euro. Se modernizează Piața Romană - str. Ștefan cel Mare – Calea Victoriei (3,437 km)

3. Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona de vest a Municipiului Turda-proiect în valoare de 8.835.555,28 euro. Cuprinde str. Alexandru Ioan Cuza – str. Clujului – str. Simion Bărnuțiu – str. General Dragalina – str. Dr. Ioan Rațiu (3,453 km)

4. Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a Municipiului Turda - proiect în valoare de 7.819.734,65 euro. Cuprinde str. Libertății – Piața 1 Decembrie 1918 – str. Andrei Șaguna – str. Gheorghe Lazăr – str. Axente Sever – str. Avram Iancu – str. Andrei Mureșanu (2,735 km)

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Detalii proiect:

Lungimea  infrastructurii rutiere reabilitate: 11,2 km

Lungimea pistelor/traseelor de biciclete construite: 9,555 km

Suprafața traseelor/zonelor pietonale/semi-pietonale construite/modernizate/extinse: 54.430 mp

Număr de biciclete (sistem bike-sharing) achiziționate: 320 buc.

Număr de autobuze achitizionate: 20

Stații de reîncarcare electrică achiziționate/instalate/construite pentru autobuzele alimentate electric: 3

Sistem de e-ticketing

Sistem de închiriere de biciclete („bike-sharing”/”bike rental”)

Sistem de management al traficului

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Acestea sunt cele mai importante proiecte din istoria recentă a Turzii, care vor avea cel mai mare impact asupra dezvoltării infrastructurii rutiere la nivelul municipiului. Durata de implementare a proiectelor este de 48 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment în care Turda își va schimba complet înfățișarea.

Biroul de Presă

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS