Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

24
Wed, Apr
115 New Articles

Au fost recepționate imobilele construite în cadrul proiectului de extindere a Parcului Industrial Tetarom I

Administraţie
Tools
Typography

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a aprobat recepția parțială a investiției „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I, edificare Clădiri, Extindere şi Modernizare Infrastructură”.

Au fost, astfel, recepționate în această etapă, imobilul de birouri cu regim de înălţime D + P + 5E, sediul administrativ și cele două hale de depozitare edificate în cadrul proiectului cu finanțare europeană. Pentru recepția finală a întregii investiții urmează ca, după executarea lucrărilor de stabilizare a versantului Nord al Dealului Hoia, să mai fie definitivat un drum secundar de acces, cel din spatele halei numărul 2.

Constituită din dispoziția președintelui Consiliului Județean și formată din experți ai forului administrativ județean, ai Inspectoratului Județean în Construcții și ai Primăriei Cluj-Napoca, comisia de recepție a constatat, în prezenta reprezentanților constructorului și ai dirigintelui de șantier, faptul că lucrările au fost executate conform proiectului tehnic.

Procedura de recepție parțială a fost realizată pentru ca imobilele construite să poată fi înscrise în cartea funciară în vederea solicitării și obținerii avizului de funcționare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Intenția Consiliului Județean este ca, de îndată ce această procedură va fi finalizată, cele patru clădiri să fie predate către Tetarom S.A. în vederea dării în exploatare.

Dorința noastră este ca în cel mai scurt timp posibil aceste clădiri ultramoderne să fie predate către Tetarom, iar prin intermediul acesteia să fie puse la dispoziția agenților economici interesați, extrem de numeroși, de altfel. Darea în exploatare a acestor imobile construite cu bani europeni va avea, cu certitudine, un impact semnificativ în ceea ce privește atragerea de noi investiții și accelerarea dezvoltării economice a Clujului”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe.

Lucrările de construcții recepționate cu acest prilej au fost executate în baza contractului încheiat cu acest scop între Județul Cluj, prin Consiliul Județean Cluj și Asocierea ACI CLUJ S.A., NORD CONFOREST S.A., ELECTROMONTAJ S.A.

Reamintim în acest context faptul că obiectivul general al proiectului de extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial Tetarom I, proiect a cărui cofinanțare nerambursabilă a fost asigurată în proporție de 50% prin Fondul European de Dezvoltare Regională, îl constituie creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS