21
Fri, Sep
107 New Articles

Preocupările comunității sunt superioare orgoliilor politice

Dorin Lojigan - primarul municipiului Câmpia Turzii

Sănătate
Typography

În 1946, în fața studenților greviști de la Cluj Napoca, Lucrețiu Pătrășcanu rostea celebrele cuvinte pentru care a și fost executat: „Înainte de a fi comunist, sunt român!”.

Am preferat să ilustrez aceste cuvinte din două raționamente: 

  1. Pentru a întinde o mână metaforică spre toți colegii din politica locală, indiferent de culoare, doctrină sau ideologie.
  2. Pentru a evidenția faptul că în viața politică există subiecte mai presus de orgolii, de interese, de scandaluri și de rivalități.

Unul dintre aceste subiecte, solicitat de membri ai partidelor politice locale, îl constituie dotarea și dezvoltarea pe termen lung a Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna”, punctul de referință atunci când vine vorba despre sănătatea cetățenilor municipiului nostru.

Vorbim despre oameni cu vârsta înaintată și cu venituri mijlocii spre mici, care nu-și permit nici serviciile sistemului privat și nici să se deplaseze spre capitala județului nostru pentru orice afecțiune fizică. Tocmai din aceste motive, consider că trebuie să avem o unitate medicală capabilă să asigure servicii de primă mână cetățenilor municipiului nostru, indiferent de vârstă sau afecțiune.

Chiar dacă administrația locală are un proiect pe termen lung de dezvoltare a spitalului, sunt suficient de matur politic pentru a accepta și alte idei, indiferent din ce zonă provin acestea, dacă scopul final este bunul mers al comunității.

Astfel, întrucât sunt un om al faptelor și nu al vorbelor, am luat decizia de a convoca toate formațiunile politice din Câmpia Turzii la o consultare care să vizeze dezvoltarea pe termen mediu și lung a Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna”.

Este vorba despre întocmirea și prezentarea unor proiecte, de către fiecare partid politic care va dori să ia parte la întâlnire, care să vizeze dotarea, dezvoltarea, sustenabilitatea și sporirea eficienței serviciilor medicale acordate populației.

Întâlnirea va avea loc în data de 29 octombrie, orele 10:00, în Sala Europa a Primăriei Câmpia Turzii. 

Astfel, fiecare formațiune politică din municipiu va avea la dispoziție o lună și jumătate pentru a redacta un program de dezvoltare, pe termen mediu și lung, a spitalului nostru. Propunerile vor trebui să fie ferme, cu măsuri concrete, punctate pe fiecare domeniu de activitate și, dacă se poate, pe fiecare secție în parte.

Totodată, le recomand colegilor din mediul politic ca în programul redactat să se indice în mod obligatoriu sursa de finanțare (și nu generic din bugetul local, adică exact capitolul bugetar de unde vor fi luați banii), iar fiecare partid politic va înmâna proiectul cu ștampila și semnătura liderului politic.

De gargară politică poate fi capabil orice politruc, dar proiectele ferme, sustenabile, REALE și eficiente sunt caracteristicile unei clase politice moderne, echipate și profesionistă, din punct de vedere al cunoștințelor de management.

Astfel vom citi toate proiectele pregătite de partide, iar cele mai bune idei le vom transforma în fapte și în programe care vor supraviețui indiferent de formațiunea care ar putea conduce orașul sau de omul care ar ocupa funcția pe care eu o dețin în prezent și vor completa programul pe care actuala administrație îl are deja.

Consider că este nevoie de uniune și solidaritate politică pentru că Spitalul „Dr. Cornel Igna” este de interes maxim pentru comunitatea locală din municipiul nostru, în special în condițiile în care peste 80% din populația Câmpiei Turzii are nevoie, cel puțin odată pe an, de servicii acordate de unitatea noastră medicală.

Dorin Nicolae LOJIGAN,
Primarul Municipiului Câmpia Turzii

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS