04
Sun, Dec

28.175 de euro - cofinantare aprobata la Luna | VIDEO

Administraţie
Typography

În şedinţa extraordinară a Consiliului Local Luna din 28 mai 2013 consilierii locali au fost de acord ca unitatea administrativ teritorială să participe, financiar, la continuarea proiectului privind reţelele de apă şi apă uzată.

Concret, hotărârea Consiliului Local privind aprobarea cotei de participare a comunei Luna în vederea obţinerii finanţării pasului doi a proiectului "Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Turda - Câmpia Turzii" a fost aprobată în unanimitate, o astfel dă hotărâre fiind necesar a fi aprobată în cadrul fiecărei unităţi administrativ teritoriale care face parte din Comunitatea Urbană Arieş şi este parteneră în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Apa Văii Arieşului".
Derularea proiectului în fiecare dintre localităţile partenere presupune o diferenţiere înt5re acestea în funcţie de lucrările care urmează a fi efectuate în fiecare dintre localităţi, diferenţa regăsindu-se şi în valoarea - din totalul de 82,7 milioane de euro - per fiecare localitate. Din valoarea respectivă, localitatea trebuie să asigure, prin hotărâre a consiliului local, o cofinanţare de 1%, ceea ce în cazul comunei Luna este, aşa cum se amintea anterior, de 28.175 de euro.
Aşa cum se precizează şi în articolul 2 al hotărârii adoptate de membrii forului deliberativ local al comunei, "Suma stabilită la articolul 1 va fi alocată pentru realizarea planului de investiţii prioritare pentru perioada 2014-2020 şi va face obiectul procedurilor de cuprindere în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent totalului precizat".
În plus, primarul Laurenţiu Tör menţiona că la nivelul comunei, "din proiectul de 90 de miliarde lei vechi ne-au mai rămas lucrări de executat pentru canalizare şi apă în jur de 40 miliarde lei vechi". Amintind de sumele primite de la Consiliul Judeţean, primarul comunei Luna s-a referit şi la proiectul de continuare a lucrărilor în comună a fost oferit spre analiză Companiei de Apă Arieş, operatorul studiindu-l după care "ne-a adus în detaliu cum ar trebui să lucrăm pe fiecare din străzile care nu-a la această oră canalizate şi nu există apa branşată pe porţiunea din mijlocul satului".
În opinia lui Laurenţiu Tör este o coincidenţă că în urmă cu două săptămâni a oferit CAA proiectul spre revizuire, însă "proiectul va fi executat tot de Compania de Apă având în vedere că e o lucrare în continuare". "E mai greu, trebuie să facem racordurile pe străzile principale, pe străzile laterale şi avem nevoie de trei traversări şi pe lângă asta avem nevoie de montarea a încă trei staţii de pompare pentru a ajunge în canalul colector care să ducă până la Câmpia Turzii", mai spunea Laurenţiu Tör.
Deoarece suma primită de la Consiliul Judeţean Cluj este "frumuşică", primarul comunei Luna are în vedere şi un alt aspect: "satul Gligoreşti să nu mai ducă lipsă de apaă aşa cum a dus lipsă anul trecut". În acest sens, spune primarul, ar fi mai multe soluţii, însă se caută soluţia care să fie şi mai bună, dar şi mai puţin costisitoare. Astfel, dacă cea mai ieftină soluţie este găsirea unui alt dren prin care să se umple rezervorul cu apă din care se alimentează satul, cea mai costisitoare ar fi, în opini lui Laurenţiu Tör, aducerea apei de la bazinele din Călăraşi.
{youtube}QIn7-yhGKDI{/youtube}

Vuzionează şi pe vimeo sau dailymotion.  

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS