Compania de Apă Arieş
Compania de Apă Arieş

Muzica si poezia, ca iesire din cotidian la Primaria Turda | VIDEO

Rate this item
(0 votes)
Muzica şi poezia, ca ieşire din cotidian la Primăria Turda Muzica şi poezia, ca ieşire din cotidian la Primăria Turda

Sâmbătă seara, de la orele 18.00, la Primăria Turda a avut loc o "seară frumoasă de muzică şi poezie", aşa cum o numea preotul Sebastian Zăhan, cel care s-a implicat în realizarea evenimentului.

Găzduit de sala mare a Primăriei Turda, evenimentul de pe 16 februarie a reunit copii şi adulţi, tineri şi vârstnici, într-o atmosferă care se dorea o ieşire din cotidian. "În fiecare lună am promis să facem acest spectacol pentru a mai aduce puţină bucurie în viaţa noastră", spunea şi Sebastian Zăhan, prezentându-i pe cei care au marcat începutul spectacolului cu o suită de melodii populare: Nelu Chercedi (acordeon), Lucian Soporan (saxofon) şi Mircea Man (orgă) - oameni despre care părintele Zăhan spunea că în aceste vremuri în care totul costă, ei vin de bunăvoie, singura răsplată fiind că "la sfârşit le strâng mâna sincer".
În spectacolul desfăşurat într-o seară dedicată tinerilor, pe care Sebastian Zăhan spunea că voia să-i obişnuiască de pe acum cu "sfântul nostru folclor", preotul i-a invitat în faţa publicului prezent pe tinerii de la Turda Tin, dar nu numai. "Vedetele" prezente în spectacol au fost, în general, elevi de la Şcoala "Ioan Opriş", şcoala "Horea, Cloşca şi Crişan", Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", Liceul Teoretic "Liviu Rebreanu" sau Colegiul Tehnic Turda.
În cadrul spectacolului de sâmbătă, folclorul a fost îmbinat cu muzica uşoară, muzica tinerească, pentru că - spunea Sebastian Zăhan adresându-se publicului - "să vă învăţăm şi pe dvs cu muzica tânără", cu precizarea că trebuie "să facem diferenţă între muzica bună şi cea de slabă calitate".
Pregătite de Maria şi Emil Moldovan, Nicoleta - "mică la stat, dar mare la sfat" - şi Lorena au reuşit să smulgă aplauze publicului prezent, ba chiar la unele dintre melodiile interpretate de tinerii interpreţi publicul aplaudând pe ritm, unii dintre cei prezenţi cântând, la rândul lor, versurile melodiilor pe care le ştiau.
Dimensiunea poetică a spectacolului a fost asigurată prin mai multe momente. Pe de-o parte, Călin a citit un poem, creaţie proprie, dedicat bunicilor săi, iar Mircea Podar - elev al Colegiului Tehnic "Dr. Ioan Raţiu", pregătit de profesor Marcela Matei - a interpretat "Odă în metru antic" a poetului Mihai Eminescu.
Nici poetul George Coşbuc - fiu de preot - nu a fost uitat. Părintele Sebastian Zăhan a propus publicului să asculte o înregistrare mai veche în care actorul Florin Piersic recita poezia "El Zorab" a marelui poet român.
Spectacolul a continuat tot cu muzică după momentul poetic, spre final chiar părintele Zăhan interpretând melodia "Auzit-am auzit" a lui Liviu Becichi, spectacolul încheindu-se cu un "La mulţi ani!" cântat de toată lumea - ridicată în picioare - celor care şi-au serbat sau îşi serbează ziua de naştere în luna februarie.


Vezi şi pe vimeo şi dailymotion.

Marian OPREA

Website: www.agoramedia.ro Email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

Concurs şcolar interdisciplinar
  • Articole Recente
  • Comentarii

Primarul Laurentiu Tor vrea iluminat cu...

Inclusiv la începutul acestui an, primarul...

Click aici pentru detalii

Vremea

Mostly Cloudy

11°C

Turda

Mostly Cloudy

Humidity: 94%

Wind: 14.48 km/h

  • 25 May 2013

    PM Showers 20°C 7°C

  • 26 May 2013

    Showers 17°C 7°C

DISCLAIMER: Dacă vi se pare că anumite texte de pe acest site sunt „scrise altfel", vă înşelaţi: NU VI SE PARE, chiar aşa este! Dacă vi se pare că anumite materiale de pe acest site sunt tendenţioase, aveţi dreptate: VI SE PARE! Dacă, însă, anumite materiale par să fi căzut deja cu un picior în domeniul pamfletului, din nou aveţi dreptate: AŞA ESTE şi, chiar mai mult, ele SUNT PAMFLETE, adică ele TREBUIE TRATATE CA ATARE!
Dacă tot n-aţi înţeles nimic, nu vă simţiţi discriminaţi! Vă mai oferim o ultimă şansă: Un fel de F.A.Q.

© Agora Media 2012 - 2013