Preşedintele Societăţii culturale "775 Câmpia Turzii", cel care a prezentat public iniţiativa de a adresa o solicitare administraţiei locale să înfiinţeze un muzeu la Câmpia Turzii a prezentat şi câteva informaţii despre clădirea în care se propunea înfiinţarea muzeului, clădire care a găzduit prima şcoală românească de la Câmpia Turzii.
În rândurile care urmează veţi putea citi informaţiile pe care Mircea Ciociu le avea despre clădire - de fapt despre şcoala românească la care făcea referire - şi pe care ni le-a pus şi nouă la dispoziţie.
La 30 august 1865, Ia Ghiriş, biserica întocmeşte un contract, prin care se angajează să asigure existenţa materială a învăţătorului, prin remuneraţie în bani şi cereale: 60 florini şi 35 mierţe de porumb boabe, din contribuţia obligatorie a părinţilor.
Dintr-un tablou privind situaţia la învăţătură a elevilor, din 5 iunie 1870, întocmit de directorul şcolii (preotul Petru Aless. Vlasa) şi de către docentul (învăţătorul) Vasile Căpuşanu, rezultă că erau înscrişi la şcoală 12 copii între 7 şi 11 ani (11 băieţi şi o fată), obiectele de învăţământ erau: Rugăciuni, Cunoaşterea despre Dumnezeu, Cunoaşterea literelor, Silabisirea, Cetirea, Catehismul, Istoria biblică, Istoria Ardealului, "nomerarea cu mintea", "cele 4 operaţiuni cu numeri", "ideea despre geografie", Scrierea şi Cântul.
Sematismele de la Blaj din anii 1871 şi 1876 menţionează "şcoală de lemn" la Ghiriş, cu 60, respectiv 59 şcolari, docente fiind Vasile Căpuşianu, respectiv Basiliu (Vasile) Pintea iar la Ghiriş Sâncrai, în 1871 nu era şcoală, dar în 1876 era "şcoală de lemn", având ca docent pe Ion Ardeleanu şi 56 şcolari.
La 20 ianuarie 1879, obştea enoriaşilor bisericii greco-catolice ia hotărârea să edifice în mijlocul satului o şcoală "din piatră", pe cheltuiala proprie, aşa cum rezultă din adresa scrisă la 7.II.1879 de loan Haţegan, administrator protopopesc greco-catolic, trimisă Inspectoratului Regesc de Şcoli din Turda. Prin contribuţia populaţiei româneşti a fost cumpărat terenul şi prin clacă s-a construit clădirea Şcolii Române, dată în folosinţă la 20 septembrie 1879, stil nou, aşa cum consemnează inscripţia de pe placa de piatră aşezată atunci pe frontispiciu (situată pe str. Avram Iancu, nr.8).
În 1880 la "şcoala de piatră" din Ghiriş erau 46 şcolari, având ca "docente" pe Ioan Covrig iar la Sâncrai, la "şcoala de lemn" erau 31 şcolari şi "docent" era Ion Ardeleanu.
Începând cu 1886 până în 1911, nu se mai menţionează prezenţa şcolii în Sâncrai, elevii frecventau Şcoala din Ghiriş. Din mărturiile unor localnici şi o lucrare tipărită în 1912, se poate reconstitui imaginea şcolii ghirişene în deceniul întâi al secolului nostru.
Şcoala avea o organizare în două cicluri: cursul regulat "de toate zilele", de şase ani (dasele I-VI), la care veneau copii între 6-12 ani şi cursul "de repetiţie", de trei ani, la care veneau copii între 12-15 ani, ţinându-se în două zile pe săptămână (miercurea şi sâmbăta) după masa. Scopul era deprinderea copiilor cu cititul, scrisul şi socotitul, învăţarea câtorva obiecte "tradiţionale" (geografie, istoria ş.a.) şi a celor de natură religioasă (memorarea rugăciunilor, studiul Catehismului). Şcoala pregătea pe viitorul agricultor, formând deprinderi de
practică agricolă. Cei de la cursul "de toate zilele" lucrau în grădina şi livada Şcolii Primare de Stat Maghiare (unde se află în prezent S.C. "Industria Sârmei" S.A.). De asemenea, băieţii confecţionau obiecte casnice, din nuiele, papură sau tătarcă, în timp ce fetele învăţau "lucru de mână". Nu toţi copiii puteau frecventa şcoala, din pricina sărăciei unei părţi din populaţie. Şcoala se afla sub o dublă subordonare: a organismelor bisericeşti şi a statului, care efectua o "suprainspecţie", prin Inspectoratul Şcolar.
Documentele relevă limpede presiunile pe care le făceau oficialii unguri după 1867 şi la începutul secolului al XX-lea pentru a maghiariza până şi orele de religie. Gavril Pop, administrator protopopesc al Arieşului, în raportul înaintat Blajului, arăta că situaţia şcolii confesionale româneşti din Ghiriş, pe anul şcolar 1907-1908 era conformă cu cerinţele legii şcolare ungare, având "6 despărţăminte'' (clase), fiind înscrişi 33 "feţi" (băieţi) şi 43 fete, şcoala avea clădire proprie "şi corespunde legii, în stare bună". Se preda: Religia, Istoria biblică, limba română, Limba maghiară, Geografia, Istoria Ungariei, Constituţia (Austro-Ungariei), Istoria naturală (Ştiinţele naturii) şi Aritmetica. Aflăm şi situaţia şcolii din Sâncrai: Toţi "pruncii cercetează şcoala de stat din Ghiriş". Începând cu 1909, pentru o lungă perioadă, este numită prin concurs şi învăţătoarea Măria Fekete Negruţiu, căsătorită Ciungan. În 1911 şcoala română din Ghiriş deţinea terenuri în valoare de 10100 coroane şi anume: Grădina şcoalei vechi şi noi de 1650 stânjeni pătraţi şi pământul numit "Contenitul", de 11 iugăre şi 800 stânjeni pătraţi.
După Marea Unire, o dată cu instituirea administraţiei româneşti, Şcoala Română Confesională se transformă în Şcoală Primară de Stat şi la începutul anului şcolar 1919-1920 îşi mută sediul în localul Şcolii Primare de Stat Maghiare, iar în vechiul local vor funcţiona clasele I-II, până în 1927, de când clădirea este utilizată de Grădiniţa pentru Copii. În anul Şcolar 1919-1920 şcoala a funcţionat după vechiul sistem de învăţământ, cu 220 elevi la cursul "de toate zilele" şi doi învăţători, datele din anul şcolar 1923-1924 ne arată că era în uz sistemul de învăţământ din vechiul regat, frecventând la clasele I-IV 228 elevi, din care 123 erau şcolarizaţi la Orfelinatul "Mihai Viteazul" şi erau 6 învăţători: Teodor Hurducaciu -director, Rozalia Hurducaciu, Măria Fekete Negruţiu, Eugenia Bordan, Aron Nemeş şi Margareta Keresztesi.
Prin legea învăţământului din 1924 se prelungeşte învăţământul obligatoriu cu încă trei am (clasele "supraprimare" V-VII), pentru copii care nu treceau în şcoli secundare, ajungându-se în anul şcolar 1929-1930 la 267 elevi, din care 55 erau la secţia maghiară.
În anul şcolar 1935-1936, localului şcolii (cu 4 săli de clasă) i se adaugă o aripă cu 2 săli de clasă, cancelarie pentru învăţători şi o sală pentru director, construcţie subvenţionată din bugetul comunei şi contribuţie de la stat. La festivitatea punerii pietrei de temelie a noii aripi a participat şi dr. Constantin Angelescu, pe atunci ministrul Instrucţiunii Publice. La începutul anului şcolar 1936-1937 au fost înfiinţate două ateliere, unul de ţesătorie - croitorie şi gospodărie (pentru fete) şi altul de tâmplărie (pentru băieţi), ambele într-o clădire veche din curtea şcolii.
Între anii 1938-1944 a funcţionat o cantină şcolară pentru 45-50 elevi din clasele I-IV, ajutorând familiile sărace prin subvenţii acordate de Primăria comunei, de "Industria Sârmei" şi "Industria de Lut"...
Mircea Ciociu nu ne-a precizat în mod expres sursa informaţiilor de mai sus, spunând doar că sunt câteva date despre clădire şi despre şcoala care a funcţionat în acea clădire.
