Câteodată viaţa îţi oferă posibilitatea să arăţi din tot sufletul ceea ce ştii. Nefericirea este că nu arăţi decât ceea ce ştii, nici mai mult nici mai puţin. Şi mai frumos e când o faci de la înălţime, indiferent de ce e dată această înălţime – funcţie, poziţie socială sau poziţie politică etc.
Aşa ni s-a întâmplat nouă... Adică ni s-a întâmplat nu să arătăm ce ştim, ci să ascultăm ceea ce ştiu ceilalţi. Descriind imaginea aproximativ de tot rahatul în care s-ar afla, zice-se, ţara şi implicit oraşul nostru drag – inclusiv cu cele trei mistere ale sale – preşedintele PSD Turda a pus mâna pe ultima piesă de puzzle pe care să o aşeze în cadrul mai amplu al patriei în care, de obicei, orice treabă mare... pute.
Dar să nu ne mai întindem şi să dăm cuvântul vorbitorilor, respectiv lui Cristian Matei care, cu convingere, spunea că „şi Turda face parte din acest tabloid naţional cu care ne confruntăm cu toţii, acest marasm pe care le-a pornit, din 2008 încoace, Partidul Democrat-Liberal”...
Oare să le luăm pe rând?
Păi unul din cuvintele care ne-nghesuie urechile este „marasm”, cuvânt care pur şi simplu defineşte o stare fie de oboseală fizică, fie de decădere morală, epuizare morală şi aşa mai departe.
Ce ne interesează pe noi, însă, este dacă nu cumva vorbitorul s-a-ncurcat când s-a jucat cu termenul „tabloid”, mai ales în construcţia în care l-a aşezat. Că Turda face parte dintr-un „tabloid”, posibil, dar parcă mai potrivit era un „tablou” naţional acolo.
Ca să ne lămurim, am zis că hai să vedem ce înseamnă atât tabloid, cât şi tablou. Astfel, „tabloid” este o publicaţie cotidiană de format redus, termenul fiind mai degrabă asociat cu publicaţiile de scandal (parcă din engleză, nu?). Pe de altă parte, „tablou” poate însemna inclusiv o lucrare artistică (pictură, desen etc.) înrămată şi atârnată pe perete.
Iar acum – ca la şcoală (cei care aţi fost) – ce credeţi că a vrut să spună autorul citatului de mai sus? Adică voia să spună chiar „tabloid” sau voia să spună „tablou”, doar că s-a încurcat? Cine ştie?...
Concluzia, însă, pare aproape clară: când viaţa îţi pune în gură cuvinte, n-ai decât să le mesteci.
