Munca

Nu mai departe de zilele trecute a fost una din aceste zile în care majoritatea (foşti vajnici oameni ai muncii de la oraşe şi sate, făuritori ai unei Românii dârze, multilateral dezvoltate şi bine aşezate pe drumul spre succesul socialismului) găseau câte un prilej să se distreze, în mintea lor rămânând mai degrabă distracţia şi abia în plan secundar substratul sărbătorii în sine, mai degrabă forma decât fondul.

În lipsa unui fond, parcă nici nu mai e de mirare că unii se trezesc să "profere" în mediul online, de exemplu, "obscenităţi" precum "Cel mai greu e când nu faci nimic: niciodată nu ştii când se termină". Păi înţelepciuni se-astea ştim şi noi, gen "Ce bine e să te odihneşti după ce nu faci nimic", ori "Când îmi vine cheful de muncă mă aşez undeva şi aştept să-mi treacă, pentru că n-o ţine la nesfârşit" sau chiar "Sunt momente când, la locul de muncă, numai o clipă nu-s atent şi deja mă trezesc că muncesc". Distractiv, nu?...

Între timp, ne-am putea gândi că există măcar cel puţin două tipuri de muncă: un a aşa-zis fizică şi alta aşa-zis intelectuală. Nu că aici ne-am propus să ne referim cu precădere la un tip sau la altul, nici că ne roade să dăm exemple pe cele două tipuri (vedeţi cum şi negaţiile duc cu gândul la lene, de exemplu), dar măcar la câteva categorii ne putem referi şi, eventual, vă gândiţi fiecare din ce tip ar putea face parte.

De exemplu, sărbătorind munca, unii au muncit cu deplasările pe la magazine să îşi procure de-ale gurii (inclusiv ceva şi pentru rinichi) pentru a sărbători cum se cuvine munca prin nemuncă.

Totuşi, dacă stăm bine să analizăm, oricât ne-am strofoca, s-ar putea ca - privind în profunzime - să nu găsim nemuncă în stare pură, cât, mai degrabă, iluzia nemuncii... Dar asta în funcţie de ce înţelegem prin nemuncă...

Aşadar, alţii au muncit (pe cheflii trebuia să îi servească cineva) iar industria serviciilor nu putea să se blocheze chiar dintr-una. Ba chiar între timp munceau şi celulele din organismele care cărau coşurile de cumpărături, energia lor fiind dată începând cu nişte simple impulsuri electrice gen "ce-o să ne mai distrăm!".

Ba chiar hai să nu ne uităm în zare cu mâna streaşină la ochi şi să ne amintim că inclusiv cu colegii de la Ziarul 21 ne-am tot muncit, la un moment dat, cu nişte tacâmuri de plastic ce se rupeau când îţi era lumea mai dragă sau se întâmpla să te trezeşti cu o plasticăraie printre dinţi. Chiar ne-am străduit, că 11 ani nu împlineşti în fiecare zi...

Până şi oamenii pe care noi îi iubim cel mai mult - politicienii - au muncit, în felul lor, pornind de la politicienii locali până la cei de la nivel naţional.

De exemplu dacă unii, probabil, s-au muncit în minivacanţă cu ceva distracţie mai mult decât se muncesc, de obicei în şedinţele consiliului local unde n-au luat cuvântul de trei ani de când voinţa populară i-a urcat pe scaunele pe care le ocupă, alţii chiar munceau înainte de minivacanţă străduindu-se să spună - fie şi prin vorbe puţine, cu tuşă de agramatism, dar cu pasiune - cât de slab este forul deliberativ local actual de la Turda, cel la care tocmai ne referirăm.

Ba unii politicieni se tot muncesc de ceva vreme - inclusiv pe principiul "nu ştiu, nu mă bag" - să se bage, de fapt, la adăpostul neatenţiei celorlalţi, în zone cheie de unde să ţină hăţurile - pentru că dacă nu ei, atunci când? - mai ales că la cum merg treburile pentru unii, acesta ar putea fi ultimul tren către falsul confort mental că cineva li se închină lor la picioare, vremelnici aleşi pentru care acest statut ar putea dispărea într-o clipită.

Să nu-i uităm pe cei care se muncesc mai mereu să îşi arate incomptenţa, această posibilitate având-o doar pentru că simpatizezază cu anumite persoane - tot politicieni, la naiba - cărora le-a crescut, ca un cucui în vârful frunţii, impresia că ei taie şi spânzură.

Deh, politica...

În zona în care ar trebui să ne privească pe toţi - politica mare, cum ar veni - unii tot dau impresia şi muncesc de zor pe reţelele sociale să scoată lumea în stradă la nu ştiu ce mitinguri prin care să protesteze împotriva nu ştiu căror decizii luate de nu ştiu ce politicieni. Păi de ce? Voinţa poporului s-a exprimat şi toţi ar trebui să doarmă liniştiţi vreo patru ani, doar s-a ales cine şi-au dorit ei să se aleagă. Ba chiar "guriştii" internetului şi-au constituit şi aşa-zis-ul "Partid facebook" - un fel de ceva între nimic şi inepţie - care nu face decât să scoată în evidenţă o nevoie acerbă de apartenenţă la o "structură" virtuală (că realul nu ne mai încape, sau ce?), imaginea clară a unei dependenţe de nimic în care haosul existenţial urlă lipsa concretului din toţi rărunchii.

Apropo, parcă pe internet pe undeva unii s-au muncit să posteze cum că domnul preşedinte s-ar pune de-a curmezişul opririi defrişărilor necontrolate din România. Aşa, asta era... pentru asta vor miting...

Păi care-i problema? Ăştia care vă strofocaţi şi vă daţi cu fundul de pământ cum că "vai, Doamne!", aşa de limitaţi sunteţi încât nici măcar nu vă închipuiţi că se poate lua ţara înapoi şi fără păduri? Păi ce vizionari sunteţi voi? Poftim? A, sunteţi doar cu buricele degetelor umflate de la postatul pe internet despre puterea noii drepte mari şi unite care a venit ca o mântuire să mângâie pe creştet o ţară despre care unu de care nu aţi auzit voi spunea că e aşezată în calea tuturor "răotăţilor"? Sunteţi mai surprinşi ca nişte pui de găină abia ieşiţi din ou când vă uitaţi în afara monitorului? Asta e!...

Normal, imediat unii s-au muncit să comenteze ce proşti suntem toţi şi cum ne conduc pe noi evreii din punctele cheie la nivel mondial, cât de naivi sunt cei care au crezut că noul preşedinte neamţ va face pe dracul ghem şi vom avea "o ţară ca afară", cum nu se poate ca un luteran să strămute credinţe ortodoxe de veacuri ale românilor, cât de bun e Ponta, cât de bun e Iohannis, cât de corect e pesedeul, cât de liberator şi puternic e peneleul, cât de parşiv e pedeleul ascuns sub fusta peneleului, cât de şmecheri sunt americani care ne comandă ca pe nişte proşti, cum dau Ponta şi Iohannis cu subsemnatul prin condica de prezenţă din Americuţa în timp ce Putin ne râde ruseşte în coaste aşteptând să ceva, cum una, cum alta...

Muncă nu nemuncă, frate!... Neuroni pierduţi definitiv, nu joacă...

Până una-alta, însă, în ţara asta mai munceşte cineva? Dar nu aşa ca mai sus, ci serios, cu bun simţ, cu răspundere, fără angajatori care îşi bat joc de angajaţi, fără un stat care favorizează anumite categorii sociale - cărora le curge lenea prin vene - doar de dragul de a pupa în fund structuri continentale care ne impun obligaţii dar cu drepturile se laudă mai mult pe hârtie şi în pliante frumos colorate, ci un stat în care poliţistul îl amendează pentru aceeaşi faptă la fel şi pe coate goale şi pe mahăr, într-un stat în care instituţiile nu abuzează cetăţeanul ori în care corupţia să scadă până la un nivel la care să nu ne mai afecteze într-un asemenea hal...

Deci, mai munceşte cineva, sau deocamdată ne aşezăm un pic deoparte şi nu mai muncim până când statul va fi aşa cum am vrea noi să fie?... Poftim?...