Anele

Evident, e vorba de moartea tânărului poliţist care mergea cu motocicleta în Bucureşti şi a suferit un accident de circulaţie care i-a adus moartea. Un eveniment extrem de nefericit pentru cunoscuţii săi, pentru colegii săi şi, cu siguranţă, un eveniment extrem de tragic pentru familia pe care a lăsat-o prea devreme în urmă.

Ne putem aminti aici de avionul prăbuşit în Apuseni, eveniment nefericit care a scos la iveală modul prost de organizare - fie că e vorba de cei responsbili cu sistemele de comunicaţii, fie de cei responsabili cu sistemele de intervenţie în astfel de cazuri - la fel cum ne putem aminti aici de copilul (Ionuţ) care a murit în urma muşcăturilor de câini.

Alături de acest cel mai recent eveniment, şi cele două sunt, din păcate, din seria celor care au mişcat opiniile mai mult decât masele de oameni, evenimente care, din păcate, scot la iveală alte dedesubturi, uneori nebănuite.

Tragediile produse de astfel de evenimente nu prea au vindecare şi orice decizie "reparatorie" luată ulterior nici măcar nu poate să panseze rănile produse, răni care, cu timpul, se vor cicatriza cumva, dar vor rămâne ca însemne veşnice ale unor momente regretabile.

Prezentat iniţial ca un accident nefericit, care a stârnit revoltă faţă de modul în care se intervine cu lucrări pe arterele de circulaţie, evenimentul a stârnit repede interes când s-a aflat că, de fapt, poliţistul făcea parte din coloana vicepremierului Oprea.

Spiritele au început să se aprindă şi opiniile au început să ţâşnească. Popor cu sânge agitat, românii cer să se facă dreptate. Dar care este dreptatea într-un astfel de caz şi cum se face ea?

În primul rând revolta a fost îndreptată împotriva drumarilor. Apoi, odată cu aflarea faptului că poliţistul pe motocicletă era deschizător de coloană pentru vicepremier, ura s-a îndreptat împotriva vicepremierului.

Cel puţin până la momentul la care scriem aceste rânduri nu am auzit să fie în vreun fel sancţionată societatea (am înţeles că s-ar cerceta) care a efectuat lucrările pe artera de circulaţie - dacă această societate e de vină - dar am auzit că locul nefericitului eveniment a fost repede mascat şi el mai este ţinut în atenţie de colegii fostului poliţist. De asmenea, am auzit cum se cere demisia vicepremierului şi lucrurile nu par să fie lăsate să treacă de la sine: presa cere explicaţii privind respectarea protocoalelor, respectarea regulamentelor atât referitor la cele privind deplasarea coloanelor cu demnitari, cât şi referitor la cele ale poliţiei (deplasări cu motocicleta în anumite condiţii meteorologice).

Ceea ce pare să alimenteze nemulţumirea populară este lipsa de reacţie a celor întrebaţi sau reacţia care nu este în conformitate cu aşteptările publicului avid de explicaţii. Spre exemplu premierul României refuză să răspundă la întrebări pentru simplul fapt că tema de discuţie era alta, în timp ce cel către care toţi arată cu degetul - vicepremierul - tace mâlc. Chiar mai mult, erau momente în care informaţiile privind traseul coloanei pluteau într-o zonă de neclaritate la fel ca informaţiile privind necesitatea coloanei pentru respectiva deplasare.

Până la momentul de faţă, o idee pare, totuşi, să se sedimenteze: Jos vicepremierul! Perfect: jos vicepremierul dar să se dovedească faptul că vicepremierul e de vină (în ultimă instanţă poate fi vorba şi de o demisie de onoare). Pentru că a striga doar "jos vicepremierul" numai pentru că aşa s-au inflamat spiritele, asta nu dovedeşte maturitatea societăţii civile care mai bine ştie să stea în casă şi să comenteze (plătită sau nu pentru asta, după cum s-a văzut) pe internet decât să îşi expună nemulţumirile în stradă. Şi, cel mai important, societatea civilă (în măsura în care ea există) nu trebuie să se lase manipulată de diverşii formatori de opinie.

Dacă evenimentul nefericit a fost scânteia iar vâlvătaia, focul, acum îl perpeleşte pe vicepremier şi pe cei asupra cărora planează bănuiala de vinovăţie, asta pare să fie un mers al lucrurilor la noi, în ţara în care doar prin evenimente nefericite se aduc în discuţie probleme şi se clamează schimbarea diverselor reglementări, sau chiar a legislaţiei, pentru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple.

Ajunşi în mormânt în urma unor împrejurări extrem de neplăcute, aceşti oameni sunt, de fapt, acele Ane pe care românul popor Manole se vede nevoit să le zidească mereu şi mereu la baza câte unei construcţii care se vrea normală şi durabilă. Dar de ce? Se presupune că suntem într-o societate civilizată în care astfel de jertfe nu ar trebui să existe, în care oamenii nu ar trebui să moară în condiţii stupide. Dar pentru că totuşi se întâmplă, aceste întâmplări sunt încă un indicator că noi, de fapt, suntem în urma civilizaţiei.

Mai tragic şi mai nedemn poate fi, însă, altceva. Cu reflectoarele aţintite pe vicepremier, opozanţii politici ai acestuia au găsit oportunitatea perfectă de a-i cere demisia şi de a da cu el de pământ. Jos vicepremierul? Jos cu el dacă e de vină! Să fii în opoziţie cu vicepremierul (indiferent care ar fi el şi de la ce partid, că aici vorbim de principii acum) sau poate chiar să ai un dinte împotriva lui de mai demult şi să profiţi acum de moment şi să îi ceri demisia e echivalent cu a te mâji tot cu sângele celui care a murit, e echivalent cu a călca pe cadavrul lui cu pantofii tăi scumpi de politician parvenit. Şi asta e tragic şi nedemn, e perfid şi abominabil!

Jos vicepremierul dacă e de vină! Şi dacă e de vină să fie şi sancţionat, nu doar dat jos din funcţie, pentru că a-l da jos din funcţie fără a fi sancţionat, înseamnă că nu e de vină şi nu s-a făcut dreptate (atât cu se mai poate face). Justiţia, dreptatea, trebuie făcute lucid, cu minte limpede, nu "la cald" şi pasional, pentru că să urli la fel de bezmetic şi necontrolat cum ţopăie o găină cu capul tăiat, asta nu e o soluţie şi numai luciditate şi raţionament nu presupune.

Şi să fie traşi la răspundere toţi cei care, în vreun fel sau altul, au avut vreo vină care să fi dus la evenimentul tragic în urma căruia tânărul poliţist a fost răpit dintre cei dragi.

Totuşi, nu trebuie să uităm că aceste evenimente şi aceste trăiri sunt în preajma momentului în care, într-un fel sau altul, se marchează Ziua Armatei Române, moment în care cuvântul de ordine este "erou". Doar şi pentru simplul fapt că şi-a pierdut viaţa la datorie, doar pentru atât, tânărul poliţist a fost considerat erou.

"Nu mai avem nevoie de eroi" spunea, de exemplu, Radu Hanga - primarul municipiului Câmpia Turzii - într-un moment în care, la fel, se celebra trecutul ţării şi erau amintiţi cei căzuţi pe front. Dar vorbitorul, prin ceea ce spunea, dădea de înţeles că gata, e suficient, am ajuns la acel grad de maturitate şi civilizaţie încât progresul să nu mai presupună eroi.

Ei bine, s-ar părea că, iată, nu e chiar aşa. Acum, din nefericire, avem eroi "moderni", fie că e vorba de Aurelia Ion, de Ionuţ Anghel sau de Bogdan Gigină. Din păcate, iată că indiferent de vârstă, de sex, de pregătire sau de domeniul de activitate, ei sunt acei eroi moderni, acele jertfe, pentru că poporul român e fie atât de incapabil fie atât de prost încât să aibă tot timpul nevoie de câte o Ană pe care să o jertfească la baza câte unei construcţii care, uneori, pare că nici nu se mai ridică.

Dar jertfele rămân şi pe familiile îndoliate nu le consolează mai nimeni.

Până când?