Riscurile

Şi iată că nu mai departe de zilele trecute o nouă tragedie s-a produs. Una mult mai mare ca amploare, una mult mai de impact cel puţin prin numărul de victime, una care a dus, prin nefericita ei spectaculozitate, la declararea de zile de doliu naţional, una cu care România nu s-a mai întâlnit de foarte mult timp şi una care - oare cum se face? - ridică noi semne de întrebare.

Dacă în urmă cu o săptămână scriam, cu un oarecare grăunte de speranţă în gând, că moartea poliţistului să nu fi fost în zadar şi că, tragic, ne învăţăm lecţiile, din nou o altă tragedie a dat o palmă poporului - cumva în întreg ansamblul său - doar că într-o altă zonă, într-o altă sferă de activitate, cea a entertainment-ului, care, cu siguranţă, scoate, la rândul său, la iveală ramificaţii pe care cetăţăeanul obişnuit, preocupat de problemele sale personale, nu stă să le analizeze în viaţa sa de zi cu zi, ca activitate curentă.

Vestea bună, dacă mai poate fi numită aşa, este, totuşi că în cazul tragediei de la clubul Colectiv s-ar fi început urmărirea penală "in rem". Multe voci, însă, susţin că cercetările ar trebui să se facă nu pentru omor din culpă ci pentru omor calificat, o altă informaţie vehiculată în mass-media fiind că cei care vor fi găsiţi vinovaţi de incidentul din clubul bucureştean riscă pedepse între 25 de ani de închisoare şi închisoare pe viaţă.

Pe de altă parte, incidentul de acum câteva zile a dus la decizia de a verifica toate stabilimentele similare din România în privinţa condiţiilor de siguranţă asigurate pe parcursul desfăşurării activităţilor şi serviciilor pe care cluburile le oferă.

Din nou vor fi scoase la iveală nu doar neglijenţa şi dezinteresul privind respectarea normelor de siguranţă - asta în virtutea unor venituri cât mai facile, cât mai rapide - dar şi posibile complicităţi între afacerişti şi cei care confirmă că afacerea se poate derula.

Din nou de partea cealaltă a "baricadei" rudele îndoliate îşi plâng morţii sau rudele răniţilor se roagă pentru sănătatea acestora pentru că, din nou, există în România "victime colaterale", persoane care şi-au "dobândit" acest nefericit statut tocmai din cauze "neconforme" cu normalitatea.

Din păcate, însă, astfel de momente par să traseze noi standarde şi să releve noi atribute ale capacităţii cetăţenilor de a reacţiona în mediul online, ale isteţimii unora, ale prostiei altora, creionând, în mare, ceea ce suntem noi şi ceea ce putem noi, în general, ca neam - neam prost insistă unii să spună, dar nici nu ştii dacă să-i mai crezi sau nu că în ziua de azi parcă nu-ţi mai vine să bagi mâna-n foc (scuze, asta cu focul a fost cam nefericită mai ales în contextul la care ne referim) pentru capacitatea unora de a se raporta corect la lumea înconjurătoare.

Felicitându-i sincer şi scoţându-ne pălăria cu profund respect în faţa celor care, aflând ce s-a întâmplat, n-au stat cu mâinile în sân şi, fără să-i cheme cineva, fără să reprezinte vreo autoritate, fiind doar cetăţeni obişnuiţi, pur şi simplu au ieşit din case cu gândul să dea o mână de ajutor în salvarea unor semeni ai lor, oameni simpli ca şi ei, totuşi, doar ca idee, vrem să dăm exemplul unui alt mod de reacţie. Aşadar o persoană publică din România - un domn care a mărturisit la televizor cum s-a eliberat el când a mărturisit că a fost colonel sub acoperire - a publicat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1,37, o postare în care a povestit cum a vrut să doneze sânge în acea noapte şi nu a avut unde (găsiţi postarea pe pagina domnului respectiv), concluzia sa fiind "Asta e, fratilor! Murim cu zile cu astia!".

Nu ştim dacă acea postare este rodul unei ipocrizii, o încercare de a ieşi în faţă sau pur şi simplu un demers cât se poate de sincer, dar ştim că respectiva postare este simbolică pentru un anumit tip de atitudine, pentru un anumit model de comportament care poate veni în contradicţie cu o conduită socială, cumva.

În general sistemele sociale, structurate, organizate, îşi bazează structura şi organizarea pe un set de reguli, pe un set de legi a căror respectare este fundamentul însăşi al structurii, al organizării. Nerespectarea duce la dezechilibre şi, mai rău, la anarhie.

În noaptea în care domnul posta pe facebook propria-i păţanie, la televizor se anunţa în mod repetat că în acea noapte nu este nevoie ca oamenii să meargă să doneze sânge, că există rezervă care poate fi utilizată dacă este nevoie şi că donări se pot face începând cu a doua zi dimineaţă. Cu toate acestea, domnul "urla" pe facebook cum a insistat el în mai multe locuri să doneze sânge chiar în acea noapte, musai, şi cum nu a putut, neputinţă care l-a dus la a înfiera sistemul şi a-l discredita din două cuvinte. (De-asta am zis că e şi o tuşă de ipocrizie).

Păi dacă tu, cetăţean, vezi că a fost un accident rutier, de exemplu, şi poliţia asigură un perimetru în care nu ai voie să intri dar tu, curios, insişti să faci cum vrei tu şi să intri şi să vezi şi tu ce şi cum iar poliţistul te opreşte - fizic, cu forţa, dacă cu vorba bună vede că nu are cu cine - nu e normal să te răzvrăteşti împotriva poliţistului şi să-l faci prost. Pentru că dacă poliţistul nu îţi dă voie ştie el de ce o face şi nu e cazul să pui la îndoială decizia lui de a nu te lăsa pentru că - ce să vezi?! - decizia de-a nu lăsa pe nimeni a fost luată în baza unor argumente care s-ar putea să te depăşească. La fel cum nu îi spui tu medicului unde să taie cu bisturiul când te operează, aşa nu cerţi nici poliţistul care nu te lasă să-ţi satisfaci curiozitatea. Asta înseamnă să respecţi nişte norme, reguli, legi ale căror resorturi nu le cunoşti şi care au fost stabilite în baza unor argumente care s-ar putea să nu-ţi fie în sfera de cunoştinţe pe care le ai. Iar nerespectarea lor comportă anumite riscuri... Riscuri pe care s-ar putea să nici nu-ţi dai seama că ţi le asumi prin nerespectare.

Pe de altă parte, însă, îi putem da dreptate domnului într-un alt context: eventuala lipsă de personal medical şi munca la întreaga capacitate a unităţilor spitaliceşti.

Şi, aşa cum deja s-a abordat la nivelul opiniei publice, subiectul îngrijorător e altul: dacă doar un astfel de eveniment nefericit, care produce acest număr de victime - să zicem 200 - "suge" întreaga capacitate de operare a unui sistem de urgenţă, ce se poate întâmpla în cazuri mai grave - cutremure, inundaţii, alte catastrofe - cu un număr de victime dublu, sau de două ori mai mare sau de zece ori mai mare? Atunci ce facem?

Poetic, această problemă a revenit sub forma "bine că avem mii de biserici şi doar sute de spitale", ceea ce poate însemna, într-adevăr, o nemulţumire, adică bine că la nivel de religie se învârt milioane de euro neimpozitaţi şi din tagma bisericească nu dă nimeni socoteală pentru finanţele pe care le învârte, dar noi nu avem bani să cumpărăm o faşă de pansament în spitale în care se mai întâmplă să moară oameni cu zile, ca să nu mai zicem că pleacă doctorii.

Dar discrepanţa dintre "miile de biserici" şi "sutele de spitale" nu este cumva tot rezultatul nerespectării unor norme şi reguli (gen date demografice, procentul de incidenţă a unor afecţiuni, raportarea numărului de instituţii sanitare la mia de locuitori etc. etc.)? Păi cam ba da!

Oare tragedia din clubul bucureştean nu e rezultatul nerespectări unor reguli, legi, regulamente şi aşa mai departe?

Toate aceste efecte sunt, de fapt, efectele neconştientizării (sau ignorării cu bună ştiinţă, ceea ce e mai grav) a riscurilor asumate intrinsec nerespectării regulilor şi a regulamentelor.

A respecta regulile şi regulamentele nu înseamnă să fii prost, înseamnă să conştientizezi, să ai capacitatea să înţelegi că nerespectarea presupune riscuri dar mai ales efecte cărora s-ar putea să nu le poţi face faţă ulterior. Pentru că nerespectarea este primul pas făcut pe drumul către o posibilă nenorocire.