23
Mon, Jul
136 New Articles

Înverşunarea

Editorial
Typography

Încet-încet se prefigurează lupta. Războinicii îşi ascut armele. Motăneii îşi ascut unghiuţele şi, cel mult, îşi zburlesc părul apoi "te spălai, te pieptănai", ca să nu-i prindă tăvălugul nearnajaţi, iar chibiţii (a se înţelege, în era depersonalizată de reţelele de socializare, "postacii") au o singură obligaţie: să nu le pută picioarele (deşi ăsta nu ar fi un impediment atâta timp cât stau numai la tastatură, iar tastatura asta e la ei acasă).

În unele cazuri poate părea de-a dreptul hilar cum unii politicieni se mustăcesc la inamicii lor. La alţi politicieni ne referim, că electoratul devine inamicul politicianului abia după ce cel din urmă e ales.

Aşadar, mai cu o piedică, mai cu un fault, mai cu un henţ cu mâna (unora le trebuie explicat că henţul e cu mâna iar chibiţii trebuie să ştie că dacă vreo prietenă virtuală de pe internetul pe care îl bat ei în detrimentul somnului le propune să le facă un henţ nu e ceea la ce se gândesc ei că ar fi), mai cu un dos de palmă dat ca din greşeală, uite aşa se construieşte tumultul care anunţă bătălia ce urmează să se dea la localele din vara acestui an.

Unii dintre politicieni, însă, par foarte determinaţi să iasă primii în faţă, cumva, să se arate că sunt şi ei pe acolo. Acuma în legătură cu unii nu ştim ce să zicem, chiar, pentru că a mai fost un caz în care un politician anunţa cu surle şi trâmbiţe că el nu mai candidează şi, pe când toată naţiunea răsufla uşurată, s-a găsit într-un sătuc oarecare un bătrânel oarecare - a' dracu' bătrânelu' cum s-a iţit el din mulţime să strice bunătate de ţară - l-a-mboldit pe politician să candideze iară şi - cum înainte de alegeri politicienii pupă şi în fund electoratul - cum să refuzi tu, politician, cuminţenie de bătrânel. Cum?...

Oricum, spuneam că unii politicieni se străduie să iasă în faţă cumva. Şi, cel puţin dintr-o anumită perspectivă, sunt cel puţin două tipuri de candidaţi: avantajaţi şi dezavantajaţi.

Avantajaţi sunt politicienii în funcţie, pentru că ei au avut cel puţin un mandat ca să tot bage capul în pozele diferitelor evenimente ca acum să vină şi să se laude cu respectivele poze pe facebook. Păi nu? Că doar de aia ai fost ales, ca să lucrezi patru ani la propria campanie electorală pe bani publici, pe banii cetăţenilor sau, în cazuri fericite, pe fonduri europene.

Apoi mai sunt acei politicieni care, în ochii electoratului, vor şi ei, pentru prima dată la ciolan. Aceştia sunt categoria defavorizată, care nu se pot lăuda cu realizările supravegheate dintr-un scaun moale şi comod. Ei trebie să încerce să convingă electoratul că sunt mai buni decât cei care au fost până acum, numai că nu prea au cum, doar mai mult cu poveşti şi promisiuni. Pe aceştia trebuie să îi credem pe cuvânt şi promisiunile lor sunt din cele mai sincere, spre deosebire de cele ale unui politician care nu vrea să îşi piardă scaunul, care ştie cam în ce situaţie se află, dar, cu toate acestea, continuă să promită în continuare, de parcă se închină la Kafka şi a şi uitat de Levantul lui Băsescu, pardon, Cărtărescu...

Apropo, pentru cei care nu se mai dau duşi din scaune deşi o parte din cetăţeni le transmit mesaje de mamă cum că s-au săturat de ei, avem un pont: ce aţi făcut voi e la trecut, pe cetăţeni îi interesează viitorul. Iar din trecut îi interesează doar un singur lucru: ceea ce aţi minţit. Promisiunile pe care le-aţi făcut, afirmaţiile pentru care v-aţi fi jurat pe mamă că sunt adevărate, iar apoi aţi uitat ce aţi spus şi aţi făcut taman pe dos sau nu aţi făcut nimic. Iar prostul ăsta de electorat se mai satură şi el. Vă rabdă cât vă rabdă, dar vă mai dă şi cu tifla din când în când şi în ţara asta au mai fost momente când politicienii nici nu au ştiut ce i-a lovit, dar numai nu mai era aşa de bine şi frumos cum era mai înainte.

Nu că cei care candidează pentru prima dată ar fi nişte îngeri!... E drept, nu avem cum să ştim cu siguranţă, dar experienţa postdecembristă ne-a făcut să vedem că oricât de vopsit era gardul, din urnă tot maimuţa ieşea ca într-un bâlci etern la care electoratul era ţinut spectator captiv deşi el crezuse că în urnă depusese biletele pentru un spectacol de calitate. Mă laşi?...

Aşadar înainte de a ne decide între promisiunile unora sau altora dintre cele două tipologii de candidaţi, poate ar fi bine să profităm de răgazul pe care îl avem şi să ne amuzăm de cum îşi dau ei singuri la gioale unul altuia de parcă sunt sălbatici. E drept, trăim în jugla comunicatelor de presă, în hăţişul reţelelor de internet şi nici nu ştii de după care pagină web te pândeşte vreo şopârlă să-ţi învenineze gândirea şi puterea de decizie cu câte vreun "adevăr universal" pe care vrea să ţi-l îndese pe gât pe nemestecate.

Aşadar puţină atenţie nu strică nici măcar atunci când ne alocăm timp de a ne uita la spectacolul hilar jucat de cei care s-au înghesuit cu tupeu în a-şi aroga cu de la sine putere statutul de actori pe o scenă politică pe care de prea mult timp se joacă doar tragi-comedii. Râdem, glumim, ne distrăm de înverşunarea cu care îşi dau în cap unul altuia, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la atenţie, la luciditate.
Pentru că ceea ce mai mereu ignoră politicienii prinşi până peste cap între lupte politice şi lauda de sine este că înverşunarea cu care îşi servesc dosuri de palmă gingaşe (staţi că asta cu dosul de palmă e patentată deja şi nu te poţi lupta împotriva unui adult cu armele cu care plezneşti un minor, e disproporţionat) e mai nimic pe lângă înverşunarea cu care îi priveşte electoratul pe politicieni.

Aşa că o arteziană, o tăiere de panglică, un rondou de flori sau un glet aruncat pe un perete cu scârba obligaţiei de an electoral nu contează mai deloc, ba chiar face spectacolul şi mai hilar.

Poftiţi la spectacol, aşadar! Aveţi locuri în lojă pentru a râde de politicienii care-şi dau unul altuia în cap cu poşetele. Acum e doar înverşunarea lor. Abia apoi urmează înverşunarea electoratului!

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS