Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Cristina Burciu, PNL: Măsuri pragmatice ale PNL pentru administrarea productivă a proprietăților statului

PNL
Typography

La propunerea conducerii PNL a Ministerului Finanțelor, Executivul a adoptat un proiect de act normativ care prevede implementarea unor măsuri edificatoare pentru gestionarea eficientă a patrimoniului și resurselor minerale și naturale aflate în proprietatea Statului Român.

Administrarea sustenabilă a proprietăților statului constituie un proiect considerabil aprobat de conducerea finanțelor naționale, în condițiile actuale, care presupun majorarea procentului de colectare la bugetul de stat.

Potrivit propunerii, bunurile de natura clădirilor şi a terenurilor aferente, indiferent de destinaţia acestora, echipamentele încorporate, clădirile speciale, precum şi orice alte bunuri imobile, intrate în proprietatea privată a Statului Român prin confiscare, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive, aflate în gestionarea ANAF, pot fi transferate în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află, fără niciun cost suplimentar.

Hotărârea privind transferul bunurilor din domeniul public/privat al statului, în domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale, inclusiv posibilitatea de transmitere a bunurilor confiscate, va avea drept consecință imediată posibilitatea consiliilor județene și primăriilor de a iniția și dezvolta noi proiecte investiționale. Obiectivele vor fi derulate prin Politica de Coeziune, PNRR, în vederea realizării investițiilor din programe naționale finanțate de la bugetul de stat sau investiții din surse proprii ale autorităților publice locale/județene.

Actul normativ mai stipulează, de asemenea, noi reglementări a plății redevenţelor pentru terenurile concesionate, potrivit legii, de către Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de administrator al terenurilor proprietate publică a statului. Cuantumul acestor redevențe va fi indexat cu indicele preţului de consum pe anul 2022, dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii, în conformitate cu contractele de concesiune aferente.

Modificarea legislației în sensul ca autoritățile publice locale și județene să poată dispune de terenurile degradate sau nevalorificate în favoarea comunităților era imperios necesară, în condițiile în care o serie de proiecte finanţate din fonduri externe sunt în prezent blocate, din cauza lipsei resurselor financiare aferente cofinanţării.

Sunt încrezătoare că administrațiile locale vor utiliza în mod pragmatic și judicios terenurile primite, astfel încât să demareze noi programe investiționale, în vederea modernizării serviciilor publice indispensabile populației, a dezvoltării infrastructurii și a creării de noi locuri de muncă.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS