22
Wed, Nov
168 New Articles

“Donează sânge. Salvează vieţi!” - Un proiect TNL Câmpia Turzii şi ALC

PNL
Typography

Organizaţia de tineret a Partidului Naţional Liberal din Câmpia Turzii împreună cu Asociaţia Liberalism pentru Comunitate demarează campania de donare de sânge: “Donează sânge. Salvează vieţi!”.

Tinerii liberali şi-au îndreptat atenţia asupra unui fenomen care afectează zilnic viaţa a mii de oameni din toată România. Dorim să încurajăm actul de donare de sânge astfel încât să devină o obisnuinţă, să preîntâmpinăm nevoia de sânge din spitale şi să nu devenim actori ai acestei nevoi doar în cazuri limită, de accidente sau operaţii urgente a celor apropiați.

Prima ediţie a campaniei “Donează sânge. Salvează vieţi!” se va desfăşura în data de 8 noiembrie 2017, în incinta Policlinicii Câmpia Turzii, Etajul II (Laborator), între orele 08:30 şi 13:00, urmând ca anual să organizăm patru astfel de acţiuni în municipiul nostru, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Cluj.

Cine poate dona?

Donatorul de sânge poate fii orice cetățean cu domiciliul în România sau cetățean UE cu rezidență în România care corespunde criteriilor de eligibilitate  ale actului donării.

Pentru a putea dona sânge trebuie sa îndepliniți următoarele condiții:

  • vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
  • greutate peste 50 kg;
  • tensiune arterială sistolică între 100-180 mmHg;
  • puls regulat, 60-100 bătăi/minut;
  • să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;
  • pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada ciclului menstrual;
  • să nu fii consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
  • să nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
  • să nu fii avut antecedente: hepatice, TBC, malarie, sifilis, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie (peste (-) 6 dioptrii), cancer.

Înainte de donare:

  • puteţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe;
  • veniti la donare odihnit;
  • nu fumați cu cel puțin o oră înainte și după donare.

Drepturile donatorului

  • eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice);
  • eliberarea a 7 bonuri valorice;
  • eliberarea unei adeverinţe pentru o zi liberă.

 "Vă încurajez sa fim actori activi în comunitatea din care facem parte și să prevenim, mai degrabă decât să combatem, deoarece fiecare dintre noi sau dintre cei apropiați nouă se pot afla într-o situație de criză la un moment dat. Fiți alături de cei a căror viață atârnă de un fir de ață. Un simplu gest de bunătate aduce bucurie și poate schimba destine! "- declară Georgiana Sima, președinte TNL Câmpia Turzii.

Biroul de presă al Partidului Național Liberal Câmpia Turzii

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS