22
Wed, Nov
168 New Articles

Deputatul PSD Cristina Burciu solicită predictibilitate în decontarea transportului elevilor din zona rurală

PSD
Typography

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu, a adresat o interpelare parlamentară ministrului Educației Naționale, Liviu-Marian Pop, pe tema decontării transportului elevilor din zonele rurale.

„În mediul rural din judeţul Cluj, precum şi în alte zone similare ale ţării, există încă foarte mulţi cetăţeni care se confruntă cu lipsa informaţiilor corecte în ceea ce priveşte decontarea abonamentelor de transport în comun al elevilor care se deplasează spre şcoli în alte localităţi decât cea de origine. În toată ţara sunt numeroase familii nevoiaşe, în care unul sau mai mulţi copii merg la şcoală cu autobuzele, nefiindu-le decontat transportul aşa cum ar fi normal. În aceste condiţii părinţii sunt pe bună dreptate nemulţumiţi, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei fac faţă cu greu traiului zilnic din punct de vedere financiar”, a subliniat parlamentarul clujean în documentul oficial trimis conducerii MEN.

În finalul interpelării, deputatul PSD i-a solicitat ministrului Pop să răspundă la următoarele întrebări: „1. Ce categorii de elevi beneficiază de gratuităţi la transportul în comun?; 2. Ce sancţiuni prevede legea în cazurile în care transportul elevilor nu este decontat?; 3. Care este situaţia din judeţul Cluj referitoare la transportul elevilor din zonele izolate spre cele mai apropiate şcoli?”.

„Atât consiliile locale, cât şi unităţile de învăţământ, sunt asaltate de cereri de decontări al transportului elevilor, în zona rurală existând o controversă generală în ceea ce priveşte instituţia care se ocupă de această operaţiune. Îmi exprim speranța că ministrul Educației va oferi un răspuns elocvent, pentru corecta informare a populației din județul Cluj”, a concluzionat Cristina Burciu.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 3 noiembrie 2017

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS