Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu: „Propunerea pensionarilor turdeni va fi inclusă în viitoarea lege a pensiilor”

PSD
Typography

Deputatul PSD Cluj Cristina Burciu a primit răspuns la interpelarea parlamentară adresată ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, referitoare la solicitarea Asociaţiei Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice „Dr. Ioan Raţiu” din municipiul Turda privind completarea punctului IV din Anexa nr.15 la Normele de aplicarea a Legii nr. 263/2010.

Răspunzând memoriului formulat de Asociaţia Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice „Dr. Ioan Raţiu” din municipiul Turda – preşedinte Emilia Szilagyi, ministrul Muncii a precizat: „Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a demarat, conform programului anual de lucru al Guvernului, o amplă activitate de reevaluare a legislaţiei pensiilor din România, studiindu-se posibilitatea asigurării, pentru toţi pensionarii, a unor venituri echitabile, corelate cu contribuţia acestora adusă în timpul vieţii active la bugetul asigurărilor sociale de stat. În cadrul demersului de reevaluare a legislaţiei din domeniul pensiilor, obiectivul cheie este reprezentat de corectarea disfuncţiilor din sistem, în scopul reducerii deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, prin eliminarea inechităţilor şi îmbunătăţirea colectării veniturilor”.

În ceea ce priveşte solicitarea pensionarilor turdeni ca acordul global să fie inclus în calculul pensiilor, Lia-Olguţa Vasilescu a răspuns: „Referindu-ne la sumele încasate pentru lucrul în „acord global”, trebuie specificat că, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau reglementate mai multe forme de retribuire: în acord sau cu bucata (acord direct, acord global, acord indirect, acord progresiv), în regie sau după timp, forma de retribuire pe bază de tarife sau cote procentuale din valoarea achiziţiilor, desfacerilor sau prestărilor de servicii. „Acordul global”, aşa cum era reglementat de legislaţia de salarizare anterioară datei de 01.04.2001, nu reprezenta un spor la salariu, ci o formă de retribuire (funcţie de realizarea unui produs, unei lucrări etc.). În funcţie de gradul de realizare a lucrării, durata, gradul de reducere a cheltuielilor de producţie, etc., grupul de muncitori care lucrau „în acord global”, erau retribuiţi, după caz, cu sume mai mari sau mai mici decât salariul tarifar de încadrare. Altfel spus, sumele primite pentru lucrul în acord global, înlocuiau salariul tarifar de încadrare şi sub nici o formă acestea nu pot fi considerate sporuri (a se vedea în acest sens prevederile art. 12 din Legea nr. 5711974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii). Pentru a proteja, însă, acele categorii de persoane care, lucrând „în acord global”, nu încasau salariul tarifar, ci sume mai mici, s-a reglementat ca la stabilirea pensiilor elementul de bază pentru calculul punctajului anual să fie salariul înregistrat în carnetul de muncă şi nu venitul efectiv realizat”.

„În prezent, este demarată o amplă activitate de reevaluare a legislaţiei sistemului public de pensii. Propunerea făcută a fost reţinută şi urmează să fie analizată la modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a concluzionat ministrul Vasilescu, în răspunsul trimis interpelării deputatului Cristina Burciu.

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu
17 noiembrie 2017

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS