23
Fri, Feb
169 New Articles

Deputatul PSD Cristina Burciu, la bilanţul primului an din Parlament: „Sunt la dispoziţia oamenilor şi a autorităţilor locale din judeţul Cluj!”

PSD
Typography

De la începutul primului meu mandat în Parlamentul României, mi-am axat activitatea pe rezolvarea problemelor cu care se confrunta cetăţenii şi reprezentanţii autorităţilor locale.

Întreaga mea activitate parlamentară de până acum poate fi consultată pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=56&cam=2&leg=2016

Marea majoritate a demersurilor mele parlamentare au fost rezultatul întâlnirilor cu cetăţenii, atât în cadrul audienţelor de la biroul parlamentar din Turda, cât şi a discuţiilor din teritoriu, în comunele şi satele din judeţul Cluj. În limita prerogativelor legale şi a statutului de deputat, am întreprins acţiuni concrete pentru a-i ajuta pe cei care mi-au cerut sprijinul in rezolvarea doleanţelor avute, indiferent de simpatiile politice ale acestora.

De asemenea, mi-am arătat disponibilitatea de a sprijini reprezentanţii autorităţilor locale în demersurile acestora pentru realizarea obiectivelor propuse, si de altfel, le-am transmis personal tot suportul pentru ca împreună să contribuim la reuşita proiectelor legate de dezvoltarea localităţilor judeţului şi implicit la creşterea calităţii vieţii oamenilor de aici! Mulţumesc primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei, pentru colaborarea avută pe tot parcursul anului trecut, şi sper că şi în acest an vom avea o cooperare fructuoasă, spre binele şi dezvoltarea comunităţii turdene, dar şi celorlalţi edili ai localităţilor judeţului.

Cele mai relevante demersuri parlamentare din 2017 au fost următoarele:

  • Urgentarea adoptării Hotărârii de Guvern privind transferul în administrarea Ministerului Transporturilor a podului de peste râul Arieş din municipiul Turda;
  • Reglementarea colectării sumelor provenite din amenzile rutiere aplicate cetăţenilor străini, situaţie cu care se confruntă administraţiile publice locale din toate localităţile urbane ale judeţului Cluj;
  • Preluarea cinematografelor Tineretului şi Fox în administrarea Primăriei municipiului Turda;
  • Solicitarea Asociaţiei Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice „Dr. Ioan Raţiu” din municipiul Turda privind completarea punctului IV din Anexa nr.15 la Normele de aplicarea a Legii nr. 263/2010;
  • Cererea primarului comunei Viişoara referitoare la modul defectuos de implementare a proiectelor finanţate din FEADR;
  • Reabilitarea sistemului de irigaţii din zona Turda;
  • Stadiul proiectelor PNDL din judeţul Cluj.

Din cele 42 de propuneri legislative iniţiate, una are în vedere completarea Legii reformei din domeniul sănătăţii, în sensul în care permite medicilor care împlinesc 65 de ani şi care sunt membri ai Academiei Române, ai Academiei de Ştiinţe Medicale, doctori în ştiinţe medicale, profesori universitari sau cercetători ştiinţifici gradul 1, să-şi continue activitatea, dacă doresc, până la 70 de ani. Una dintre propunerile legislative a căror coiniţiator am fost devenite legi, este Legea salarizării bugetarilor, iar o alta prevede posibilitatea Consiliilor Judeţene de a asigura fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi concursurilor şcolare judeţene, dar şi pentru premierea elevilor care obţin premii la aceste olimpiade. Totodată, sunt coiniţiator şi la pachetul de legi pentru susţinerea populaţiei din zonele montane: adoptarea programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare lapte în zona montană, aprobarea unor programe de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor, precum şi înfiinţarea unor centre de sacrificare a animalelor în zona montană. 

Nu în ultimul rând, am avut intervenţii legate de alte aspecte stringente pentru oameni, îndeosebi în sfera preocupărilor categoriilor mai defavorizate ale populaţiei, copii, tineri, persoane vârstnice, etc, în domenii de interes precum sănătatea, educaţia, prevenţia, infrastructura, serviciile sociale, pensii, ajutoare de urgenţă, şi altele.

Conform articolului 69, alin. (1) din Constituţia României, „În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.” Activitatea mea parlamentară din anul 2017 a fost călăuzită de acest dicton din legea fundamentală. Le mulţumesc atât membrilor şi simpatizanţilor PSD pentru susţinere, dar şi cetăţenilor din municipiul Turda şi judeţul Cluj care mi-au fost alături, şi îi rog să fie în continuare aproape de mine, pentru a încerca rezolvarea împreună a tuturor aspectelor sociale, economice şi politice care trebuiesc corectate în perioada următoare.  

Voi rămâne deschisă colaborării cu toţi reprezentanţii administraţiilor publice locale şi a instituţiilor statului din judeţ, precum şi cu cetăţenii, pentru ca împreună să conlucrăm corect şi dinamic în vederea dezvoltării localităţilor judeţului nostru şi a creşterii calităţii vieţii oamenilor!

La început de an 2018, va urez tuturor un sincer La Mulţi Ani, cu sănătate, bucurii şi împliniri, şi vă reamintesc că va stau la dispoziţie pentru rezolvarea problemelor cu care va confruntaţi!

Cu respect,
Deputat PSD Cluj,
CRISTINA BURCIU

16 ianuarie 2018

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS