Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Cristina Burciu, către colegi, despre “Progrese considerabile ale României la capitolul atragerii fondurilor europene”

PSD
Typography

Doamnelor şi domnilor deputaţi,
România prinde viteză nu doar la capitolul creștere economică, ci și în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, de unde am pornit cu un imens deficit la preluarea guvernării de către PSD.

Astfel, în actualul exercițiu financiar au fost depuse proiecte în valoare de 39 de miliarde de euro, din care deja au fost contractate până acum aproape 21 de miliarde.

Până acum, în ultimii doi ani cu ajutorul fondurilor europene s-au realizat o serie de pași importanți în dezvoltarea economică generală a țării, care s-au reflectat pozitiv și în creșterea calității vieții românilor. Astfel, cu finanțările europene au fost sprijinite 12.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, s-au creat 24.700 de noi locuri de muncă, iar 58.000 de şomeri au fost susținuți să își găsească locuri de muncă.

Cu aportul banilor europeni, în educație 80.000 de elevi primesc lunar burse, 50.000 de studenţi beneficiază de sprijin pentru participarea la învăţământul terţiar, 29.000 de cadre didactice urmează programe de formare şi schimb de bune practici, 3.400 de studenţi urmează cursuri doctorale, iar 1.500 de cercetători primesc burse.

Și în sănătate s-au făcut progrese importante în acești doi ani cu finanțările europene atrase: 110.000 de români sunt înscriși în programe de depistare precoce, screening, diagnostic şi tratament precoce, 15.000 de asistenţi maternali și 24.000 de cadre medicale beneficiază de sprijin financiar şi cursuri de perfecţionare.

Numai în ultimul an și jumătate, țara noastră a beneficiat de 8,6 miliarde de euro, sume plătite în baza proiectelor depuse, fiind deschise linii de finanţare de 90% din totalul alocat.

Un alt aspect pozitiv este faptul că în actuala perioadă de programare România nu are nicio corecţie financiară, deoarece beneficiarii au înțeles lecțiile exercițiului financiar anterior, iar cadrul legal a fost substanțial îmbunătățit.

Este relevant faptul că la începutul anului 2017 rata de contractare la nivel național la capitolul fonduri europene era de 5%, iar în cei doi ani a ajuns la nivelul de 71%.

Acestea sunt realități indiscutabile ale strategiilor și politicilor publice elaborate și aplicate de Guvernul și majoritatea parlamentară PSD, conform Programului de guvernare asumat în fața românilor.

Deputat PSD Cluj,
CRISTINA BURCIU

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS