Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

Premiile „Oscar Ardelene” la Muzeul de Artă Cluj-Napoca - Sâmbătă, 8 aprilie 2017, cu începere de la ora 11.00, Sala „Tonitza”

Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania organizează în colaborare cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, evenimentul intitulat Premiile „Oscar Ardelene”.

Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania, cunoscută şi ca SMCT (EMKE), a fost înființată în anul 1885 la Cluj. Scopul societății era organizarea și sprijinirea vieții culturale a comunităților maghiare din diaspora acelor vremi. Înainte de Primul Război Mondial devine cea mai importantă societate culturală din Ungaria. În perioada interbelică activitatea societăţii a fost semnificativ limitată, fiind aproape de imposibilitatea funcționării, iar în 1947 regimul comunist a desființat SMCT alături de toate celelalte organizații civile. În anul 1991 societatea a fost reînfiinţată de comunitatea maghiară din Transilvania. În prezent, SMCT include o serie de organizații culturale civile; de la reînființare a dat naștere mai multor asociații culturale maghiare (atât locale cât şi naționale), a participat ca membru activ la înființarea lanțului de centre culturale denumite „Case Maghiare”, a favorizat dezvoltarea culturii comunităților maghiare din diasporă şi a organizat importante conferințe despre istoria culturii maghiare.

 Premiile anuale acordate de SMCT sunt foarte apreciate în viața culturală autohtonă, fiind numite și „Oscarurile Ardelene”. Premiile se decernează pentru persoanele sau asociațiile care prin realizările lor au adus o contribuție importantă dezvoltării culturii maghiare. Premiile  se decernează pentru diferite categorii, dintre care amintim: artă plastică, jurnalism, activități bibliotecare, dans și cultură populară, teatru, mass-media, istorie locală, organizatori culturali, antreprenori care sprijină cultura.

Pentru detalii referitoare la bilete, program şi la desfăşurarea manifestării vă invităm să consultaţi pagina web dedicată acestui eveniment: http://www.macluj.ro/premiile-orcar-ardelene.html