25
Tue, Apr
165 New Articles

Expoziția „Fotografia – document etnografic” ajunge la Târgu-Jiu

Artă
Typography

Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, invită publicul interesat la vernisajul expoziției-concurs național „Fotografia - document etnografic”, ediția a XIII-a. Evenimentul va avea loc luni, 3 aprilie 2017, începând cu ora 12:00, la sala expozițională a CJCPCT Gorj, str. Eroilor, nr. 15, Târgu-Jiu.

În cadrul expoziției care va rămâne pe simeze până în data de 21 aprilie 2017 vor fi admirate imagini surprinse, cu pasiune, în satele din întreaga țară de fotografii: Ana-Maria Abrudan - Cluj, Ádám Gyula - Miercurea Ciuc, Algasovschi Marco - Braşov, Balázs Ödön - Odorheiu Secuiesc, Bálint Zsigmond -Târgu Mureş, Lucian Bogdan -  Cluj, Gabriel Boriceanu - Braşov, Both Gyula -Târgu Mureş, Bozoki Adriana - Cluj, Margareta Adela Chițu - Miercurea Ciuc, Vlad Dumitrescu - Braşov, Flach Jolanta - Zakopane(Polonia), Fodor Zsuzsánna -Miercure Ciuc, Fülöp Jenő -  Sângeorgiul de Mureș, Gheorghiu Petru Alexandru -Târgu Mureş și Héjja Árpád – Harghita. De asemenea, alți fotografi sunt: Daniel Iancu - Orăştie, Incze Domokos - Miercurea Ciuc, Incze Laszló - Miercurea Ciuc, Oszkár-Norbert Ioja - Cluj, Kucsera Jenö - Târgu Mureş, Kuti Zoltán Hermann - Miercurea Ciuc, Labancz Istvàn - Miercurea Ciuc, Vera Macarie - Cluj, Marius Mirel Matyas - Sălaj, Carmen Negru - Cluj, Alina Ruxandra Oltean - Cluj, Gheorghe Petrila - Oradea,  Ovi D. Pop - Oradea, Adela Lia Rusu - Oradea, Felician Săteanu - Baia Mare, Szabó Attila - Miercurea Ciuc, Szegedi Ferenc - Târgu Mureș, Szigeti Vajk István - Miercurea Ciuc, Vincze Szabolcs – Cluj și Vitos Hajnal - Miercurea Ciuc.

Secțiunile concursului sunt Fotografie de autor, cu temă liberă etnografică, fotografie alb/negru și color, Secţiunea specială, digitală, cu temă anuală și reproducere după fotografie veche. 

Începând cu anul 2014, expoziția anuală, rezultată din selecția celor mai reprezentative lucrări trimise la concurs, este extinsă cu fotografii reprezentând imagini etnografice din alte țări. În anul 2017, la Secțiunea invitat străin, a fost fotograful din Columbia, German Mesa Jaramillo, cu fotografii care surprind detalii din viața pescarilor din țara sa. 

Inițiat în anul 2004 cu lucrări realizate de un grup restrâns de fotografi, concursul „Fotografia - document etnografic” s-a dezvoltat pe parcursul timpului într-o competiţie naţională de anvergură, deschisă tuturor iubitorilor de fotografie. Proiectul „Fotografia – document etnografic”, al CJCPCT Cluj, este compus din manifestări diverse precum organizarea unui concurs național de fotografie de autor, expoziţii itinerante în ţară şi străinătate, editarea de albume şi monografii fotografice.

Cu ocazia vernisajului va avea loc prezentarea seriei de albume denumite „Povești”, ale fotografului clujean Szabó Tamás, din care face parte și „Povestea lânii”, cea mai recentă apariție editorială a Editurii Tradiții clujene.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS