Ceea ce părea o întrebare perenă şi, de multe ori, poate chiar retorică în anumite circumstanţe, a fost adresată concret de pictorul şi graficianul turdean Gavril Nechifor, la vernisajul expoziţiei “Magia culorilor”, Nechifor dând de înţeles că o “revoltă” ascunsă tot ar putea exista în existenţa artiştilor.
Evenimentul a avut loc ieri, 2 decembrie, în foaierul teatrului “Aureliu Manea” din Turda, vernisajul deschizând o expoziţie în care se reunesc lucrările a nu mai puţin de 16 artişti plastici turdeni, membri ai societăţii culturale Filarmonia din Turda: Flaviu Bugnariu, Manole Ciui, Ovidiu Cosac, Ioan Crişan, Maria Cristea, Anca Kiş, Alida Nagy, Gavril Nechifor, Larisa Oniş, Cristina Oprea, Petru Purcariu, Felicia Răcean, Oleg Rusnac, Dorin Stanciu, Vasile Taşcă, Cornelia Vidraşcu.
Încă de când a luat cuvântul, după ce Cătălin Grigoraş - directorul Teatrului “Aureliu Manea” - a salutat prezenţa artiştilor cu expoziţia în foaierul teatrului şi le-a urat bun venit, artistul Gavril Nechifor părea să se arate copleşit de faptul că artiştii, venind cu lucrări în expoziţii, mai mereu ei sunt cei care mulţumesc în stânga şi în dreapta, începând de la gazdele expoziţiilor la public şi, uneori, chiar până la autorităţile locale din orişicare oareşce motiv.
“De obicei, noi, plasticienii, mulţumim tuturor” spunea Gavril Nechifor, continuând cu ilustrarea parcursului simplu al unui artist de dinainte ca lucrarea expusă pe pânză să vadă luminile unei expoziţii: “Imboldul ne cheamă înspre artă, apoi trebuie să achiziţionăm o pânză, apoi va trebui să cumpărăm nişte pensule apoi va trebui să le cărăm după noi şi să punem suflet pe acea bucată albă în care ai o emoţie. Emoţia va veni şi va spune ceva pe acea bucată de pânză”.
Poate că inclusiv de aceea artistul plastic turdean îşi exprima şi o speranţă nu neapărat atemporală: “Vreau-aş să cred că la un moment dat va veni cineva şi va spune, vizavi de ceea ce înseamnă arta plastică... să le mulţumească celor care au expus” pentru că, - nu-i aşa? - “În clipa în care noi am emanat ce am simţit e nemaipomenit de frumos să vină cineva şi să spună ori «am înţeles» ori «n-am înţeles», dar «vă mulţumim că v-aţi sacrificat din timpul vostru, din viaţa voastră, din sentimentul vostru, ca să puneţi acea fărâmă de culoare pe o bucată de pânză»”.
Aşa a sosit momentul ca Gavril Nechifor să sintetizeze, dar să şi întrebe: “Poate că sună dur... De fiecare dată noi mulţumim, dar nouă cine şi cum ne va mulţumi?”.
