Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Thu, Apr
115 New Articles

Artiştii turdeni sunt sprijiniţi de Casa de Cultură | VIDEO

Ana Sevan şi Ovidiu Cosac

Artă
Tools
Typography

Asigurarea a fost dată de directorul Casei de Cultură Turda - Ana Sevan - la vernisajul expoziţiei personale “Efemeride” a graficianului şi plasticianului turdean Gavril Nechifor.

Astfel, cel mai recent vernisaj găzduit de Galeria Municipală de Artă Turda s-a dovedit un bun prilej pentru ridicarea unei probleme abordate şi în trecut în rândul artiştilor plastici turdeni: sprijin în suportarea costurilor pe care le presupune o expoziţie, începând de la culorile necesare realizării unei picturi până la înrămarea lucrării în vederea expunerii.

Problema a fost adusă în discuţie în cadrul vernisajului de către regizorul şi artistul fotograf Ovidiu Cosac. Profitând de prezenţa managerului Casei de Cultură Turda la vernisaj, Ovidiu Cosac menţiona că societatea culturală din care face parte chiar îşi desfăşoară activitatea sub egida instituţiei de cultură turdeană, aşadar “aş vrea să o îndemn şi pe dânsa, şi pe cei care îi sunt alături, să facă demersuri de aşa manieră încât artiştii care expun aici - şi în general artiştii - să aibă şi un sprijin financiar”.

Adică cei care expun - şi eu ştiu din proprie experienţă - cheltuiesc din propriile resurse care, ştiţi dumneavoastră foarte bine, la artişti nu-s prea vaste, ei fiind pensionari sau cu ocupaţii neretribuite extraordinar de generos” explica Ovidiu Cosac continuând a se adresa factorilor de decizie, în cazul de faţă Ana Sevan, director al Casei de Cultură Turda: “Faptul că autorităţile locale şi dumneavoastră, care primiţi cu generozitate ceea ce oferă artistul - în cazul de faţă o spun cu tărie, artistul şi nu contributorul cultural - ar trebui să fie sprijiniţi şi m-am adresat dumneavoastră pentru că dumneavoastră puteţi face demersurile legale ca cei care expun aici cu multă generozitate să primească un sprijin ca să-şi poată înrăma lucrările, ca să poată avea culori şi sticlă să înrămeze pentru că, dacă din public nu sunteţi foarte familiarizaţi cu aceasta, cheltuielile de a expune fac mult peste o pensie”, regizorul turdean exprimându-şi şi una din convingerile pe care le avea: “Ştiu că există bani alocaţi pentru asta, ştiu că există resurse, şi ele trebuiesc numai repartizate onorabil”.

Este foarte bine să fie susţinută o formaţie de dansuri sau altceva, un concert al cuiva care vine în Turda să presteze însă eu zic că prioritar ar fi să fie sprijiniţi artiştii autohtoni, care au strădania de a-şi expune, aici pe simeze, ceea ce produc şi încă - de data asta - cu mare rezultat”, mai spunea Ovidiu Cosac continuându-şi apelul: “Acest lucru trebuie organizat bine, trebuie îngrijit, nu se va îmbogăţ nimeni expunând în această galerie, însă n-aş vrea să scădem entuziasmul celor care expun prin parcimonia - n-avem bani, nu se poate, n-am prevăzut în bugete - şi vorbe din-astea pe care le ştim foarte bine, pentru că am observat, în ultimii doi ani, să zicem aşa, nu se prea înghesuie nimeni şi nu se înghesuie din cauza asta, nu că artiştii nu vor să se arate, dar ei ar dori să se arate, că sunt generoşi şi prolifici, însă ar trebui puţin sprijiniţi ca să se arate, că dacă cheltuie două pensii pe o expoziţie, el în alea două luni trebuie să şi mănânce”.

Prezentă la eveniment, Ana Sevan nu s-a abţinut în a remarca faptul că “demersul legat de trecerea galeriei sub îndrumarea - din punct de vedere administrativ, atenţie! - Casei de Cultură deja are rezultate”, astfel că “în programul casei de cultură, din suma alocată anul acesta, o bună parte merge la galerie, de aceea îi rugăm foarte frumos pe toţi artiştii care pictează şi fac asemenea lucruri minunate să ni se adreseze pentru a susţine expoziţiile cu ceea ce spunea domnul Cosac: necesarul ca tablourile să existe în galerie”.

Chiar dacă vestea deja era bine primită, Ana Sevan întărea că ceea ce propunea Ovidiu Cosac se întâmplă deja: “Următoarea expoziţie, următorul vernisaj va beneficia şi mai mult de sprijinul nostru pentru că nu este o cheltuială teribilă, noi dorim această cheltuială şi este perfect justificată. Nu va mai trebui să cumpăraţi dumneavoastră acele lucruri mărunte care, adunate, fac mult”.

Intervenţiile celor doi pot fi vizionate şi în filmarea-document de mai jos a vernisajului, începând cu minutele 12:12 (Ovidiu Cosac) şi 17:02 (Ana Sevan).

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS