Aşa după cum ştiţi deja, piesa “Deşert de sentimente” a fost contestată, în urma semifinalei de la Turda, de solistul trupei Lion’s Roar, Liviu Sorescu, chiar a doua zi după semifinala de la Salina Turda.
Ca să ne reamintim puţin, Mihail Tirică - Tiri - a participat în semifinala Eurovision România de la Turda cu melodia “Deşert de sentimente”, melodie care conţine un fragment din Balada lui Ciprian Porumbescu.
Imediat după interpretarea lui Tiri, prezentatorul Cezar Ouatu remarca: “L-am reascultat puţin şi pe Ciprian Porumbescu. De ce nu?” în timp ce juratul Ilinca Băcilă spunea: “Să ştii că io-s aşa-nfofolită aicea nu neapărat pentru că-mi îngheaţă limba-n gură, ci pentru că mi-ai dat fiori. Mi-a plăcut foarte mult momentul tău, mi-a plăcut tot pachetul, inclusiv dansatorii care sunt excepţionali. Îmi pare rău că-s desculţi. Şi a fost foarte plăcut să aud puţin din Balada lui Ciprian Porumbescu aici în salină. Felicitări!”, la care Tiri a replicat: “O idee...”.
Mai departe, în camera verde, a existat un dialog între prezentatoarea Loredana Corchiş şi Tiri:
Loredana Corchiş: “Tiri, Balada lui Ciprian Porumbescu a răsunat în Salina Turda. Ştiu că e compoziţie proprie piesa. Cum ai ales această combinaţie?”
Tiri: “Eu zic că a răsunat «Deşert de sentimente» cu tentă de Balada pentru vioară şi orchestră a lui Ciprian Porumbescu. Am ţinut să aduc puţină... o tentă, aşa, de cultură, să zic, într-o piesă pop. Pentru că toată lumea zice cultura pop este, aşa... azi e, mâine nu e... ”
Loredana Corchiş: “Şi, sigur, te gândeşti, dacă ajungi la Lisabona, să audă şi portughezii puţin din...”
Tiri: “Să audă şi portughezii cum sună muzica noastră cultă”
În urma jurizării, Tiri s-a clasat pelocul II, alături de Feli, cu acelaşi număr de puncte: 43. Punctele obţinute de Tiri de la cei cinci juraţi au fost, după cum urmează: 8 puncte de la Marian Ionescu, 10 puncte de la Liliana Ştefan, 8 puncte de la Nicu Patoi, 12 puncte de la Ilinca Băcilă (cea care mărturisea că a votat “eurovisionistic”) şi 5 puncte de la Viorel Gavrilă, preşedintele juriului Eurovision România.
Să revedem, totuşi, ce a contestat Liviu Sorescu, solitul trupei Lion’s Roar:
Piesa artistului "Tiri", "Desert de sentimente", calificata in etapa finala a Selectiei Nationale Eurovision Romania 2018 contine fragmente preluate din piesa "Balada" de Ciprian Porumbescu.
Articolul 2.7 din Regulamentul Eurovision prevede ca o conditie obligatorie si eliminatorie ca piesele prezentate in concurs sa fie originale. Aceasta intelegem ca inseamna ca piesele inscrise in concurs sa nu contina deloc nici o parte muzicala apartinand altor opere muzicale.
Consider asadar ca in conformitate cu Regulamentul Eurovision pct. 2.7 a fost incalcata conditia de originalitate a piesei artistului "Tiri", "Desert de sentimente" si in temeiul acestui articol din Regulament, doresc sa depun o contestatie privind decizia de calificare a lui Tiri in etapa finala, precum si a participarii lui Tiri in concurs.
Cluj Napoca 12 februarie 2018
Se revedem, de asemenea, ce se stipulează la punctul 2.7 din Regulamentul Eurovision:
2.7. Participanţii la concurs îşi asumă condiţia obligatorie şi eliminatorie ca piesa muzicală (muzică şi/sau text) să fie originală, să nu afecteze drepturi deţinute de terţi, să nu fi fost editată pe niciun suport audio sau video şi să nu fi fost difuzată pe niciun canal de radio, televiziune sau Internet sau adusă la cunoştinţa publicului în orice mod, integral sau secvenţial, până la data de 1 septembrie 2017. În cazul în care, în orice fază a concursului, vor fi depuse dovezi de către orice terţ cu privire la încălcarea de către o piesă a condiţiei obligatorii şi eliminatorii de mai sus, respectiva piesă va fi descalificată de către organizatori. Analizarea dovezilor (inclusiv acuzaţiilor de plagiat) se va face de către o comisie nominalizată de către SRTv, în calitate de organizator. Decizia finală aparţine exclusiv SRTv. Răspunderea pentru orice acuzaţii de plagiat aparţine exclusiv Autorului.
Cu toate acestea, SRTV a respins contestaţia depusă de Liviu Sorescu, precizând:
- Durata legală a drepturilor patrimoniale de autor ale lui Ciprian Porumbescu a expirat, iar opera muzicală “Balada” se află în domeniul public. Pe cale de consecinţă, includerea unei teme din opera marelui compozitor român în opera muzicală “Deşert de sentimente” nu afectează în nici un fel drepturile deţinute de terţi, nu afectează originalitatea acestei piese muzicale care are un alt stil, altă orchestraţie, fiind total diferită de opera muzicală „Balada”, fiind însoţită şi de text şi având o pondere redusă în durata totala a operei lui TIRI.
- Întrucât legislaţia dreptului de autor, respectiv art.8, lit.a) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe protejează inclusiv operele derivate, constând în aranjamente muzicale sau orice transformare care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie, considerăm că este îndeplinită condiţia de originalitate prevăzută de art.2.7. din Regulamentul privind Selecţia Naţională – Eurovision 2018.
Cu alte cuvine, “Conform concluziilor Comisiei, piesa îndeplineşte condiţiile de originalitate şi nu afectează în nici un fel drepturile asupra operei lui Ciprian Porumbescu, aceasta fiind în domeniul public.”.
Dar ce spune legislaţia invocată de SRTV, adică Legea 8/1996?
Păi spune aşa:
Art. 8.
1. Fara a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecand de la una sau mai multe opere preexistente, si anume:
traducerile, adaptarile, adnotarile, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale si orice alte transformari ale unei opere literare, artistice sau stiintifice care reprezinta o munca intelectuala de creatie;
Cu toate acestea, decizia SRTV nu a fost de natură a-l mulţumi pe contestatar care preciza clar că e vorba strict de punctul 2.7 din Regulamentul Eurovision unde se stipulează - ca o condiţie obligatorie şi eliminatorie - ca piesele introduse în concurs să fie originale, ceea ce, consideră contestatarul, nu a fost cazul în ceea ce priveşte piesa lui Tiri.
Cât despre durata redusă a fragmentului muzical preluat din creaţia lui Ciprian Porumbescu, durata nu a fost neapărat redusă, fragmentul muzical regăsindu-se pe parcursul unui minut din durata de aproximativ 3 minute a melodiei “Deşert de sentimente”, melodie prezentată ca fiind originală, adică având muzica şi textul semnate Mihail Tirică.
Dincolo de faptul că, pe viitor, concurenţii se pot prezenta cu fragmente din Mozart, "Marioară de la Gorj" sau "Bun îi vinul ghiurghiuliu", o aplecare mai concretă asupra subiectului deciziei SRTV de a-l păstra în concurs pe Tiri a realizat şi andreipartos.ro, într-un articol semnat Iulia Radu.
Concret, în articol se demască atitudinea SRTV, care redefineşte originalitatea melodiilor, pe rând fiind demontate argumentele cu care SRTV îl păstrează în concurs pe Tiri.
Îi dorim succes interpretului, însă modul în care SRTV a soluţionat contestaţia depusă de Liviu Sorescu lasă loc de multe întrebări. Cine va oferi răspunsuri, până la urmă?
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS