Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

13
Tue, Apr
272 New Articles

Mesajul ministrului Apărării Naţionale la împlinirea a 31 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din decembrie 1989

Actualitate
Typography

La 16 decembrie 1989, în Timișoara, începea lupta pentru libertate și democrație a românilor, după decenii de dictatură comunistă.

„Azi în Timișoara, mâine în toată Țara!”, scandau, profetic, tinerii timișoreni în această primă zi a ceea ce avea să devină Revoluția Română din 1989. Și, într-adevăr, scânteia apărută aici a aprins dragostea de libertate mai întâi în București și, apoi, în toată România.

Din păcate, prețul sfârșitul regimului totalitar  românesc  a fost greu, fiind plătit cu sânge și suferință, victime căzând, deopotrivă, cetățeni civili și tineri în uniformă.

La 31 de ani de la Revoluția din 1989, sunt încă răni deschise, lacrimi neuscate, suferințe nealinate. În numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate, dintre care peste un sfert au fost militari și salariați civili din Ministerul Apărării Naționale, avem datoria morală de a aduce lumina în toate ungherele umbrite sau întunecate care mai există în legătură cu evenimentele de atunci.

Fiecare viață pierdută în vâltoarea evenimentelor de atunci este neprețuită, de aceea, pentru a putea ierta, pentru a ne putea împăca noi înșine cu istoria noastră, avem datoria de a căuta adevărul și de a-l prezenta așa cum a fost.

Este regretabil că, la atâta vreme de la Revoluție, încă nu a fost dus la capăt acest demers. Trebuie să ieșim din logica aruncării răspunderii pe umerii altora. Fiecare instituție implicată în evenimentele dintre 16 și 22 decembrie, dar și după acea dată, trebuie să facă tot ce se poate pentru a clarifica deciziile luate în acele zile și, mai ales, să ajute justiția în stabilirea responsabilităților și consecințelor acestora.

În ceea ce privește Ministerul Apărării Naționale, vă asigur că am dispus asigurarea transparenței totale și cooperării necondiționate cu organele judiciare, în legătură cu acțiunile întreprinse, în acele săptămâni, la Timișoara, București și în restul țării.

Nu putem judeca acțiunile de atunci, deciziile luate de conducerea comunistă a statului și de conducerea armatei de la acea vreme, după standardele democratice de astăzi, dar este evident că este nevoie, măcar acum, la atâta vreme de la acel Decembrie însângerat, ca fiecare responsabilitate să fie stabilită, fără echivoc, de instanțele de judecată. Fiecare abuz trebuie dovedit și fiecare vinovat trebuie tras la răspundere prin sentințele care vor fi date.

Este datoria noastră, a generației actuale de lideri politici și comandanți militari, să facem tot ce ține de noi pentru a face lumină cu privire la fiecare dintre acțiunile personalului MApN soldate, în decembrie 1989, cu pierderi de vieți sau în urma cărora au fost răniți oameni.

După cum avem aceeași datorie de a contribui la stabilirea împrejurărilor în care și-au pierdut viața cei aproximativ 275 de militari și salariați civili ai ministerului.

Pentru greșelile, erorile sau abuzurile săvârșite de unii dintre angajații Ministerului Apărării Naționale în desfășurarea acelor evenimente, dincolo de răspunderile care au fost sau vor fi stabilite de instanțele judecătorești, este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferință în Decembrie 1989 și să îi asigurăm pe toți cei de astăzi și, mai ales, pe cei care vin după noi, că vom face tot ce se va putea pentru ca asemenea situații să nu se mai repete vreodată în istoria României.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii Revoluției Române din decembrie 1989!

NICOLAE-IONEL CIUCĂ,
MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS