Pe data în care unii se gândeau cel mult la Brâncuşi, cel care a fost Zamfir Pop pleca şi cu trupul din această lume pe care doar el ştie cât a iubit-o sau a urât-o.
Aproape că s-ar putea scrie un mini-reportaj despre circumstanţele în care trupul neînsufleţit avea să îşi găsească odihna veşnică sub pământul lutos al cimitirului, dar cert este că, într-o atmosferă aproape sărăcăcioasă dar cu siguranţă apăsătoare, în capela cimitirului central din Turda doar aburii respiraţiilor celor prezenţi mai îndrăzneau să amintească de frigul unui februarie parcă tot mai nehotărât.
O cruce de lemn odihnea lângă un sicriu care sprijinea două coroane şi pe care două buchete de flori îşi aşteptau, înfrigurate, finalul pe versantul dealului cu cimitirul.
O mână de oameni smeriţi, în haine cernite, s-au proptit, cu capetele plecate a rugăciune, în inefabilul sorţii care i-a adunat pe toţi la un loc.
11 oameni, două coroane şi două buchete de flori sunt toată averea pe care Firicel a lăsat-o în urmă. Mult? Puţin?
“Faţă de cuvânt avem o responsabilitate a raţiunii. Cuvântul trebuie să găsească sensul lucrului pe care îl rosteşte, semnificaţia lucrului” spunea, în cuvântul său, părintele Marius Cocan inclusiv cu referire la îndeletnicirea scriitoricească a lui Zamfir.
Cuvântul părintelui Marius Cocan:
La rândul său, părintele Radu Miclăuş s-a referit la slujirea unui Dumnezeu despre care spunem că este dragoste. “Ceea ce ne leagă pe unii este tocmai dragostea. Trăim în dragostea pe care o preţuim şi învăţăm să o dăm mai departe” spunea părintele Miclăuş, ulterior preferând să se refere la cel care a fost Zamfir Pop prin însăşi cuvintele celui care nu mai era: “M-am născut cândva, din păcate fără să ştiu de ce. Şi voi muri, într-un alt cândva, din fericire fără să ştiu dinainte. M-am născut în cel mai mare sat din România: Satu Mare. Şmecher nu sunt, talentat nu sunt, titrat nu sunt, sărac nu sunt - dacă vorbim de duh - bogat nici atât - dacă vorbim de bani - dimpotrivă. M-am născut. Sunt doar un firicel care a crescut Zamfir.”.
Cuvântul părintelui Radu Miclăuş:
Invitat să spună câteva cuvinte în calitate de persoană care l-a cunoscut, jurnalistul Emil Hălăştuan îşi amintea de prima interacţiune cu Zamfir Pop în contextul în care Hălăştuan s-a mutat în apartamentul care aparţinuse părinţilor lui Zamfir, omul în raport cu care mulţi “au luat cunoştinţă de existenţa sa, l-au văzut, l-au perceput că există dar nu l-au cunoscut”.
Referindu-se la vasta cultură generală a celui care a fost Zmfir Pop, Emil Hălăştuan şi-a amintit că cel despre care vorbea era stilul de om căruia nu i-a plăcut să tacă, mai ales când era vorba de o nedreptate, atitudine care l-a urmat tot timpul atât în preocuparea de jurnalist cât şi în cea de blogger, de observator al realităţii cotidiene.
Cuvântul jurnalistului Emil Hălăştuan:
Dar nimic nu e pentru totdeauna... Şi a venit şi momentul în care Zamfir Pop a părăsit, pentru ultima dată, capela cimitirului central din Turda. De această dată, cu picioarele înainte, pentru a se afunda în lutul jilav care avea să-i învăluie trupul în întunericul său veşnic.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS
