Artistul plastic şi profesorul turdean Valer Suciu a plecat la cele veşnice, trista veste fiind adusă la cunoştinţa publicului iubitor de arta, dar nu numai, inclusiv de către artistul plastic şi profesorul turdean Alexandru Picovici pe pagina sa de socializare.
Câteva informaţii despre activitatea celui care a fost Valer Suciu a oferit Dana Deac, aceasta menţionând că, născut la începutul anului 1935 (pe 14 ianuarie), Valer Suciu a fost absolvent al ŞcoliiPopulare de Artă din Sibiu după care a fost şi student Institutului “Ioan Andreescu” dar numai pentru un an, fiind exmatriculat, în 1959 pe criterii politice.
După ce, până la urmă, a reuşit să îşi finalizeze studiile la Institutul de Arte Plastice - pe care l-a absolvit în 1964, Valer Suciu s-a dedicat activităţii la catedră, fiind profesor de educaţie plastică la Turda în perioada 1964-1996.
În paralel, profesorul şi artistul plastic turdean Valer Suciu a fost - începând cu 1980 - şi profesor coordonator la clasa de la Turda a Şcolii Populare de Artă de la Cluj.
În plan artistic, Valer Suciu a avut o carieră recunoascută, participând la expoziţii de grup şi expoziţii personale.
Devenit mai apoi membru UAP şi mebru Atelier 7+, Valer Suciu a avut prima expoziţie personală încă în anul absolvirii, 1964, La Institutul de Arte din Cluj şi, un an mai tarziu - cel care de-acum e fostul artist plastic şi profesor turdean - a avut prima expoziţie personală la Turda, la Casa de Cultură Nicolae Bălcescu.
Odihnă veşnică, Valer Suciu!
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS