Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

25
Thu, Apr
112 New Articles

Protest pe zebra fara rezultate la Mechel Campia Turzii

Actualitate
Tools
Typography

După ce promisiunile de week-end au rămas doar promisiuni, muncitorii de la combinatul metalurgic de la Câmpia Turzii au început săptămâna cu o formă mai puţin obişnuită de protest.

Azi dimineaţă muncitorii au reuşit să blocheze drumul european E60 traversând, încontinuu, pe trecerea de pietoni din apropierea combinatului. Muncitorii considerau că fiind pe trecerea de pietoni nu comit o ilegalitate, ba mai mult, printr-o modalitate legală de a se manifesta ei doreau să atragă atenţia şi să contracareze nişte acţiuni ilegale făcute de conducerea combinatului.
Liderul de sindicat Ioan Pascu a intrat, la un moment dat, însoţit de cinci muncitori, la discuţii cu Alexandru Viaceslav, directorul Invest Nikarom, societate care a preluat combinatul de la Câmpia Turzii.
Rezultatul discuţiilor nu a fost unul deosebit în contextul ultimelor evenimente: nu sunt bani!
După ce vineri, 15 martie, reprezentantul Prefecturii Cluj dădea speranţe că oamenii îşi vor primi o parte din bani în baza unei adrese semnate de Oleg Shvedakov - din partea Invest Nikarom - potrivit căreia s-a găsit societatea care să se ocupe de valorificarea fierului vechi din întreprindere astfel încât oamenii să îşi poată primi, deocamdată, o parte din bani, pe 18 martie nu sunt bani. Iar societatea care să se ocupe de fierul vechi nu ar fi dat un avans care să fie folosit la plata salariilor muncitorilor.
Şi, după toate probabilităţile, şi termenul de 20 martie - o altă "piatră de hotar" promisă muncitorilor - pare să nu mai fie o dată la care muncitorii să se raporteze din punct de vedere financiar.
Altfel spus, la momentul de faţă, din partea conducerii Invest Nikarom par să nu vină decât promisiuni şi iar promisiuni, iar muncitorii continuă să fie amânaţi zi după zi.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS