La şedinţa Consiliului Consultativ al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului Câmpia Turzii a fost prezent şi Mircea Varga, în calitate de comisar şef adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj.
Cu intervenţia sa, Mircea Varga a dat o tentă de culoare controalelor efectuate de CJPC la iniţiativa ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului).
"Deci am început săptămâna trecută - în urma unei adrese venite de la ANPC - ca şi în fiecare an... noi le numim, în interiorul Comisariatului, controale MOV, adică control pe miel, ouă, vin, specifice sărbătorilor pascale", preciza Mircea Varga explicând că trebuie consemnat faptul că nu se fac contorale "strict numai pe carnea de miel", cu atât mai mult cu cât, de sărbătorile pascale, se consumă şi miel, dar şi porc şi peşte şi pui.
Mircea Varga mai preciza că de controale nu scapă produsele de patiserie, dar nici produsele şi preparatele din ouă sau produsele pe bază de vin.
În afara controalelor tematice, în prezent, sunt spre finalizare controale "pe unităţi comerciale, operatori economici cer îşi desfăşoară activitatea pe florării, service-uri auto, spălătorii, vulcanizări", comisarul şef adjunct în cadrul CJPC Cluj amintitnd că pe întreaga durată a trimestrului doi al anului 2013 - peroada aprilie-iunie - Comisariatul desfăşoară un control permanent "pe carmangerii şi pe operatori economici care au ca şi obiect de activitate comercializarea produselor din carne".