Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

29
Wed, May
102 New Articles

8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor. Consiliul Județean Cluj organizează, în perioada 8-14 aprilie, o serie de activități de promovare a istoriei și a patrimoniului cultural al acestei etnii

Administraţie
Tools
Typography

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ Cluj și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj,  instituții de cultură subordonate forului administrativ județean, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Romi și Asociația Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Romi -Sf. Moise Arapul organizează, în perioada 8-14 aprilie 2024, o serie de manifestări dedicate celebrării zilei de 8 aprilie - Ziua Internațională a Romilor.

Astfel, la fel ca în anii precedenți, în holul Bibliotecii Judeţeane „Octavian Goga”- Calea Dorobanţilor nr. 104, Cluj, vor fi expuse o serie de cărți și fotografii cu privire la romi, respectiv o serie de materiale informative despre originea romilor, prima atestare pe teritoriul românesc, noțiuni generale cu privire la romi în diverse perioade istorice precum cel de-al Doilea Război Mondial (Holocaust), comunism, perioada post-comunistă, noțiuni generale cu privire la limba romani, meșteșugurile practicate de romi și, într-un final, o serie de materiale cu privire la însemnătatea zilei de 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 14 aprilie 2024.

Totodată, prin intermediul aceleiași prestigioase instituții culturale, respectiv BibliotecaRadio online, va fi facilitată înregistrarea a trei materiale audio ce vor aborda teme precum specificul zilei romilor, identitatea etnică a romilor-trecut și prezent, respectiv aportul fanfarelor romilor din Moldova la valorificarea patrimoniului cultural. Acestea vor putea fi accesate la adresa www.bibliotecaradio.ro.

De asemenea, în scopul promovării la nivelul societății a semnificației și însemnătății zilei de 8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor, experții Consiliului Județean au conceput un material informativ în format Power Point care ilustrează elemente specifice cu privire la ziua romilor, acesta urmând a fi diseminat prin mai mute rețele de socializare.

Nu în ultimul rând, un aspect inedit în cadrul manifestărilor din acest an îl reprezintă faptul că Inspectoratul Școlar Județean Cluj va găzdui o dezbatere cu următoarele teme: “Romii - Cunoaștere, Conștientizare, Conviețuire”,  “Însemnătatea zilei de 8 aprilie”, “Evoluția și impactul politicilor educaționale pentru romi”, cât și “Limba romani din perspectiva istorică, educațională și religioasă”.  

Ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept Ziua Internațională a Romilor în anul 1971, cu ocazia Primului Congres Internațional al romilor de pretutindeni care a avut loc la Chesfield, o zonă din sud-estul Londrei. Tot cu acel prilej au fost desemnate imnul internațional al romilor „Gelem, Gelem”, compus de Jarko Jovanovic, steagul romilor și limba comună – limba romani. În ultimii ani, semnificația zilei de 8 aprilie a început să capete o tot mai mare recunoaștere atât la nivelul instituțiilor publice cât și la nivelul comunităților de romi. Începând cu anul 2006, an în care Guvernul României a adoptat Legea nr. 66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în fiecare an sunt organizate la nivel național manifestări publice, culturale, sociale și educaționale dedicate Zilei Internaționale a Romilor.

Biroul de presă

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS