Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

„Campia Turzii 775” este in carti pentru „Zilele Campiei Turzii”

Administraţie
Tools
Typography
În prima şedinţă de după constituirea Consiliului local al municipiului Câmpia Turzii, membrii forului deliberativ local au aprobat o asociere între administraţia locală şi o societate culturală în vederea organizării „Zilelor Municipiului Câmpia Turzii”.
Considerând că este nevoie de o astfel de colaborare, preşedintele de şedinţă, Petre Pop, considera că societatea culturală în discuţie – „Câmpia Turzii 775” – ar avea expertiza necesară în acest sens, societatea mai participând la evenimente similare în trecut.
Dacă Horaţiu Bretoiu – reprezentant al PD-L în Consiliul local – amintea de lipsa de transparenţă în cazul unui proiect similar în mandatul 2008-2012 şi a precizat că este de acord cu asocierea în condiţiile în care la terminarea evenimentului societatea culturală să prezinte un raport de activitate mai detaliat, consilierul PD-L Cristian Haiduc solicita iniţiatorilor proiectului de hotărâre un posibil buget prevăzut pentru manifestările culturale ocazionate de Zilele Municipiului Câmpia Turzii. „Să fie mult mai detaliat (proiectul de hotărâre – n.r.), pentru a putea fi foarte transparenţi, pentru a nu lăsa impresia că se ocoleşte, de exemplu, respectarea Ordonanţei 34, privind achiziţiile publice, se foloseşte un vehicul care este un ONG”, adăuga Cristian Haiduc precizând că odsată respectate aceste condiţii nu are nicio problemă privind asocierea.
După ce viceprimarul Dorin Lojigan a oferit posibile variante de finanţare pentru un astfel de eveniment şi preşedintele de şedinţă Petre Pop a dat asigurări în legătură cu transparenţa proiectului şi a protocolului de colaborare, consilierul PD-L Remus Filip a amintit, la rândul său, decizia de-a nu fi votat în mandatul trecut un proiect de hotărâre deja amintit anterior. În replică, viceprimarul Dorin Lojigan a spus: „Dacă acuzaţi o oarecare lipsă de transparenţă, cred că acea oarecare lipsă de transparenţă este în ceea ce priveşte colaborarea cu Primăria Câmpia Turzii de la acel moment. Primăria Câmpia Turzii de la acel moment avea posibilitatea şi-n Consiliul local noi nu odată am cerut să ni se pună la dispoziţoie rapoarte privind banii cheltuiţi pe Zilele Câmpiei Turzii”.
La final, proiectul privind colaborarea dintre administraţia locală de la Câmpia Turzii şi Societatea Culturală „Câmpia Turzii 775” a fost aprobat de către membrii forului deliberativ local.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS