Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

06
Mon, May
93 New Articles

Cultura tradiţională a judeţului Cluj, prezentată comunităţilor româneşti din Canada

Administraţie
Tools
Typography

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (C.J.C.P.C.T.) Cluj, instituţie de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, va demara, în perioada 10-17 iunie 2017, prima serie de acţiuni derulate în cadrul proiectului ,,Rădăcini româneşti” – Reprezentarea culturii tradiţionale clujene în comunitatea românească din Canada.

Astfel, în data de 10 iunie 2017, în faţa Primăriei oraşului Kitchener, în prezenţa oficialităţilor locale, delegaţia clujeană va lua parte la manifestările care vor marca Ziua Româno-Canadiană, iar în 11 iunie 2017 va fi prezentă la Toronto la maifestările dedicate Zilei Internaţionale a Iei Româneşti. Pentru perioada 12-17 iunie sunt programate o serie de întâlniri cu membrii comunităţii româneşti, asociaţii culturale şi reprezentanţi ai şcolilor româneşti din oraşul Hamilton, precum şi din alte zone ale provinciei Ontario.

În cadrul acestei prime serii de acţiuni derulate în vederea implementării proiectului, reprezentanţii C.J.C.P.C.T. Cluj întreprind această vizită în provincia Ontario, din Canada, unde vor susţine programe folclorice de muzică vocală şi instrumentală, vor fi organizate prezentări de carte pe tema tradiţiilor populare din zona judeţului Cluj, precum şi o expoziţie de fotografie etnografică. Totodată, vor fi amplasate standuri unde vor fi expuse obiecte de artizanat.

Pe tot parcursul perioadei de implementare a proiectului se vor organiza discuţii şi schimburi de idei prin deschiderea unui dialog cultural şi se vor efectua vizite reciproce în România şi în Canada. Toate acestea vor fi realizate în vederea dezvoltării solidarităţii membrilor comunităţilor româneşti din Canada cu ţara mamă, pentru promovarea culturii tradiţionale româneşti în Canada şi consolidarea legăturilor culturale şi diplomatice ale judeţului Cluj cu instituţii culturale şi de învăţământ, precum şi organizaţii non-guvernamentale, ce aparţin comunităţilor româneşti din Canada.

Scopul acestei iniţiative este acela de a face cunoscută şi de a păstra cultura românească în cadrul comunităţilor de origine română din diaspora. Ea este desfăşurată în parteneriat cu ziarul de limbă română ,,Agenda Românească” din Kitchener, Canada (www.agendaromaneasca.com), alături de Consulatul General al României la Toronto/ Ontario şi colaboratori ai publicaţiei din această regiune a Canadei.

Proiectul „Rădăcini Româneşti” - Reprezentarea culturii tradiţionale clujene în comunitatea românească din Canada va continua în perioada următoare cu organizarea şi derularea de expoziţii foto etnografice itinerante în zonele canadiene unde există comunităţi româneşti numeroase, lansări şi prezentări de publicaţii etno-folclorice, CD-uri, DVD-uri, editate de C.J.C.P.C.T. Cluj şi susţinerea de spectacole folclorice tradiţionale în comunităţile româneşti. Totodată, se are în vedere popularizarea diverselor forme de reprezentare a tradiţiilor populare din zona judeţului Cluj, prin publicarea de articole în presa românească şi colaborarea cu televiziunea în limba română din Canada, pentru a fi difuzate materiale video despre muzica şi obiceiurile tradiţionale, realizate de instituţia clujeană.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS