Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

24
Wed, Apr
115 New Articles

Toni Doboş, cel mai nou cetăţean de onoare al Turzii. Nimeni nu a răspuns la întrebarea “De ce abia acum?”

Eveniment
Tools
Typography

Şedinţa de joi, 30 ianuarie, a Consiliului Local Turda a avut un moment special: decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Turda fotbalistului Anton Doboş, cel care s-a remarcat printr-o prestigioasa activitate fotbalistică nu doar în plan local ci şi naţional şi internaţional.

Despre ideea de a-i oferi lui Anton Doboş titlul de Cetăţean de Onoare a vorbit consilierul turdean Nicolae Roş, unul dintre iniţiatorii proiectului, alături de primarul Cristian Matei: “Sportul este acea ramură de activitate care repară toate nedreptăţile din celelalte domenii ale vieţii sociale. Acest fundaş de fier al Naţionalei s-a format aici la Turda. Palmaresul pe care dumneavoastră îl aveţi în materialele proiectului de hotărâre spune totul despre acest om deosebit.”.

Printre reuşitele fotbalistului turdean se numără activarea la echipe de fotbal precum Arieşul Turda, Universitatea Cluj, Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti, AEK Atena sau Ethnikos Piraeus, 23 de selecţii în echipa naţională de fotbal a României, participarea la Campionatul European de Fotbal din 1996 şi la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998.

Tot din palmaresul fotbalistului turdean mai fac parte şi 227 de meciuri, marcarea a 13 goluri, câştigarea a şase titluri de campion al României (două cu Dinamo Bucureşti şi patru cu Steaua Bucureşti), 3 Cupe ale României (una cu Dinamo Bucureşti şi două cu Steaua Bucureşti), două supercupe ale României (cu steaua Bucureşti), două Cupe ale Greciei (cu AEK Atena) şi multe altele.

Enumerând reuşitele lui Anton Doboş, consilierul Nicolae Roş se întreabă cum de fotbalistul turdean nu deţine deja titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Turda: “Generaţia de aur a Turzii, care a răspuns pozitiv apelulilor mele şi ale domnului primar, aceşti oameni de zeci de ani nu s-au mai întâlnit împreună, ceea ce mă conduce la gândul că de astăzi domnul Onacă nu mai este singur în panoplia cetăţenilor de onoare, ci va fi însoţit de domnul Anton Doboş şi că există resurse şi sunt oameni care au însemnat ceva în sportul turdean şi care vor fi nominalizaţi în viitor pentru această distincţie”.

Despre fotbalistul turdean a vorbit şi consilierul local Lucian Cordiş, un apropiat al fenomenului fotbalistic de pe Arieş: “Parcă niciodată nu a fost aşa o asistenţă mare în sală la acordarea acestui titlu. Cred că val0oarea îşi spune cuvântul. Toni Doboş este - chiar dacă are o vârstă - unul din copiii teribili ai municipiului Turda, al acestor zone, născut în Sărmaşu, Mureş, dar crescut aici şi format aici. Am o plăcere deosebită că datorită lui Toni Doboş astăzi în sală sunt aceşti oameni valoroşi şi ca foşti sportivi şi ca cetăţeni ai acestui oraş. Domnu’ Doboş, 23 de selecţii la echipa naţională... Una este să te formezi la un club gen Dinamo, gen Steaua şi una e să porneşti din Liga a III-a, din Turda, dintr-un oraş de provincie, fără «spate», fără relaţii, să ajungi să joci la cele mai mari cluburi din România, să ajungi să îmbraci tricoul echipei naţionale într-o perioadă în care fotbaliştii erau fotbalişti. Cred că nu i-a fost uşor, dar uite că a răzbit”.

Vizibil emoţionat, a luat cuvântul şi un alt mare sportiv turdean, profesorul Ioan Onacă, cel care a Câştigat Cupa României cu FC Arieşul Turda în 1961 şi care este, la rândul său, cetăţean de onoare al municipiului Turda: “Este un rezultat al acticităţii consiliului local şi a primarului care în ultimii doi-trei ani s-au ocupat în mod deosebit de dezvoltarea sportului turdean. Vreau să le mulţumesc tuturor foştilor fotbalişti pentru ceea ce au făcut în cadrul oraşului Turda chiar dacă în unele situaţii au participat în condiţii destul de precare dar au reuşit să obţină rezultate deosebite. Toni Doboş este al treilea fotbalist pe care Turda l-a dat echipei naţionale, după Ioan Suru şi Vasile Suciu. Vă felicit pe toţi, foştii fotbalişti şi mulţumesc consiliului local şi primarului pentru această distincţie acordată unui fost fotbalist”.

Ulterior discursurilor, s-a trecut la procedura votului secret, apoi la votul în plen al proiectului de hotărâre prin care se acorda distincţia fotbalistului turdean, acestea fiind urmate de momentul festiv al decernării.

Aplaudat şi ovaţionat la scenă deschisă, proaspătul cetăţean de onoare Anton Doboş a spus:

Vă mulţumesc mult de tot pentru gestul dumneavoastră. Vreau să vă mulţumesc la toţi, antrenorii, jucătorii şi la toto ce se întâmplă aici. Dar vreau să mulţumesc în primul rând soţiei pentru că mi-a acordat o a doua şansă şi aş dori să merit acest premiu”, asta după ce primarul Cristian Matei spunea: “Domnule Doboş, aveţi şi votul meu, chiar dacă, oficial, eu nu am voie să votez. Şi cred că aveţi şi votul fiecărui cetăţean din această sală şi din acest municipiu. Faptul că a venit aici atâta lume este un motiv dublu de bucurie pentru noi, în primul rând pentru că toată lumea s-a întâlnit, dar nu s-au întâlnit întâmplător, ci s-au întâlnit să vă admire şi să vă ofere dumneavoastră garanţia că vă apreciază, vă stimează şi înseamnă că aţi trăit frumos până astăzi şi când o comunitate îşi exprimă acest gir pentru un om este mare lucru.”.

Dacă doriţi să vedeţi întregul moment cu Anton Doboş, puteţi accesa www.AgoraMedia.ro unde, la secţiunea Video, găsiţi înregistrarea întregii şedinţe în cadrul căreia a avut loc evenimentul festiv.

 

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS