Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Cartierul Sarat ramane izolat prin „grija” CFR

Social
Tools
Typography

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului (APC) Câmpia Turzii împreună cu Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC) au demarat, în urmă cu câteva luni un proiect de dezvoltare comunitară prin care semnalau pericolele la care se expun cetăţenii din cartierul Şarât din Câmpia Turzii în momentul în care vor să ajungă în oraş, traversând calea ferată în lipsa unui pasaj de traversare.

După o întâlnire cu cetăţenii şi o întâlnire la care au participat atât reprezentanţi ai administraţiei locale cât şi ai Regionalei CFR Cluj-Napoca, aşteptarea unei soluţii s-a dovedit a fi, până la urmă, sortită eşecului.
Pe data de 29 februarie 2012, APC âmpreună cu ANBCC Câmpia Turzii semnalează, printr-un comunicat de presă, refuzul CFR de a da curs rezolvării problemei semnalate de comunitatea locală de la Câmpia Turzii. „Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC) semnalează refuzul Companiei Naţionale de Căi Ferate «CFR» S.A. (CNCF CFR SA) de a face demersurile necesare accesării de Fonduri Structurale pentru rezolvarea unei probleme sesizate de către o comunitate locală. În judeţul Cluj, Municipiul Câmpia Turzii, locuitorii cartierului Şarât se expun zilnic pericolelor de accidente, traversând liniile de cale ferată pentru a ajunge în centrul oraşului”, se arată în comunicatul semnat de ANBCC şi APC.
Prezentând problema şi istoricul întâlnirilor, al dezbaterilor publice avute, comunicatul mai arată că „în cadrul unei dezbateri publice a fost recomandat ca CFR să pregătească un proiect pentru îmbunătăţirea siguranţei traficului şi au fost identificate sursele de finanţare pentru acest proiect (Programul Operational Sectorial Transport, DMI 3.2 - Îmbunătăţirea siguranţei traficului pe toate modurile de transport)”, solicitarea oficială în acest sens fiind transmisă CFR de către Primăria Câmpia Turzii.
Cu toate că era beneficiar eligibil al proiectului menţionat – se mai arată în comunicatul de presă – răpunzând Primăriei Câmpia Turzii, „CFR refuză solicitarea de analiză venită din partea comunităţii locale”, în opinia autorilor comunicatului răspunsul CFR fiind vag: „Întocmirea unei cereri de finanţare […] trebuie să fie bine argumentată din punct de vedere al oportunităţii în primul rând, în raport cu pachetul de priorităţi al CNCF CFR SA. În al doilea rând trebuie să se aibă în vedere eligibilitatea cheltuielillor, ţinând cont şi de faptul că până în prezent CNCF CFR SA nu a implementat o investiţie de acest gen în calitate de beneficiar”.
Atât ANBCC cât şi APC trag un semnal de alarmă asupra situaţiei create implicit de CFR societate asupra capacităţilor căreia nu doar ridică semne de întrebare, dar pe care – mai mult sau mai puţin direct – o acuză de rea-voinţă: „acest răspuns ridică semne de întrebare asupra capacităţii CFR de a analiza şi elabora o cerere de finanţare pentru accesarea fondurilor care îi sunt destinate. De asemenea, o astfel de poziţie poate fi interpretată ca adevarată dovadă de rea-voinţă din partea CFR care se numără printre singurele patru entităţi care pot accesa fondurile în valoare orientativă de peste 270 milioane de Euro disponibile în cadrul POS-T, DMI 3.2”, se arată în comunicat situaţia fiind cu atât mai limitativă cu cât „CFR dispune de exclusivitate în vederea îmbunătăţirii siguranţei traficului pe căile ferate, iar contribuţia proprie a entităţii este de 0% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile”.
Mai mult, autorii comunicatului de presă – ANBCC şi APC – anunţă că au trimis o scrisoare deschisă Ministrului Transporturilor în care semnalează situaţa existentă.

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS