Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

19
Fri, Apr
107 New Articles

Locuri de munca si aglomeratie

Social
Tools
Typography
În dimineaţa zilei de vineri, 27 aprilie, încă înainte de orele 9.00, curtea Şcolii „Avram Iancu” din Turda s-a umplut de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. O dovadă în plus că organizarea unei burse a locurilor de muncă poate arăta câţi oameni nu au serviciu.
Organizată cu începere de la orele 9.00 şi găzduită de sala de sport a şcolii „Avram Iancu” din Turda, bursa locurilor de muncă de la Turda a adunat peste 500 de persoane aflate în căutarea unuia din locurile de muncă oferite de cei 30 de angajatori prezenţi.
Potrivit reprezentantului Agenţiei Locale de Ocupare a Forţei de Muncă Turda, Mihai Hădărean, cei aflaţi în baza de date a ALOFM Turda şi ALOFM Câmpia Turzii au fost anunţaţi de organizarea bursei prin 1.900 de sms-uri şi 300 de mesaje prin e-mail.
De asemenea, Mihai Hădărean spunea că, estimativ, a fost anunţată o ofertă de aproximativ 250-300 de locuri de muncă, din care au fost confirmate 253. În plus, la locul de desfăşurare a bursei locurilor de muncă au mai fost afişate liste conţinând aproximativ 1.600 de locuri de muncă vacante în judeţul Cluj.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă prezente la bursa de la Turda, puteau opta pentru locuri de muncă în domenii precum construcţii, textile, asigurări, servicii etc., posturile disponibile fiind de inginer, muncitor în construcţii, vânzător magazin, cofetar, bucătar, sudor, electrician, funcţionar administrativ etc.
Bursa generală a locurilor de muncă de la Turda a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, ALOFM Turda, ALOFM Câmpia Turzii şi Primăria Turda. Manifestarea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Orientarea, consilierea şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor tineri şi de lungă durată din judeţul Cluj (O.C.U.P)”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 şi implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, în parteneriat cu Asociaţia Caritas, Tils Romania şi IF Italia Forma.
BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS