Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

18
Thu, Apr
115 New Articles

STUDIU: Facebook nu te cauta la CV

Social
Tools
Typography

Un grup de utilizatori anonimi a finalizat un studiu de vreo cinci minute şi-un sfert în urma căruia au ajuns la concluzia că reţeaua de socializare facebook nu cere declaraţie pe propria răspundere cum că noii utilizatori au capacitatea de-a înţelege ceea ce citesc în timp ce navighează.

„Nu mi-am putut închipui că aşa ceva e posibil. Păi eu, când mi-am făcut cont, a trebuit să completez atâtea formulare de parcă mă angajam. Noroc că n-a trebuit să aduc adeverinţă de şomaj prin care să arăt că am vreme să stau pe facebook, că nu ştiu ce m-aş fi făcut. Eu sunt angajat cu salariu minim pe economie şi lucrez ca fraieru de dimineaţa până seara... cum puteam dovedi că are rost să îmi fac cont pe facebook?” ar fi declarat o sursă anonimă, pentru cine era dispus să asculte.
Cumva ca o completare firească avem şi noi un exemplu concret. Cineva, adică moi, a dat share unui link către un articol de pe site-ul agoramedia.ro. Sharing-ul a fost postat pe grupul I Love Moldoveneşti (da... ăsta e numele grupului...), unde postacilor a început să le scape scrisul din tastatură.
Pentru că moi scrisese despre primarul din Mihai Viteazu şi despre o greşeală de exprimare a sa, două doamne s-au gândit că e bine să reacţioneze. Şi au început să îi facă penibili pe ăia de scriu prostii de-astea. În sinea mea, moi le-am dat dreptate: „câtă dreptate or fi având doamnele astea... merită susţinute”.
În consecinţă am început prin a le da dreptate inclusiv chiar prin a problematiza atât segmentul de atitudine care i-ar fi putut face pe autorii de astfel de materiale să scrie astfel de materiale, dar mai ales capacitatea de înţelegere a celor care le citesc. Doamnele au continuat şi mi-au dat dreptate, aşa că moi nu puteam decât să le susţin în demersul lor de-ai înfiera pe derbedei. Ba mai mult, una dintre ele chiar mi-a dat şi câte un Like atât la comentariul în care mă luam de derbedei, cât şi la comentariul despre mediocritate.
Deja simţeam că fac parte dintr-o comunitate care tocmai ce se răscula împotriva nesimţiţilor precum moi, care scriu în neştire inepţii cărora, iată, nici măcar oamenii nepregătiţi nu le pricep sensul. Păi pe lângă noi trei, Revoluţia din ’89 e pistol cu apă...
Dar de ce să nu vorbească însăşi comentariile de la sine...

Safta Ana sunteti penibili!am impresia ca nu ati gasit altceva de scris.numai marea gafa ''capace'',asa de mare incat a trebuit publicat pe internet......treziti-va la realitate si gasiti adevaratele probleme!

Marian Oprea corect!

Erika Margit Perde Articol mai ridicol nu am vazut in viata mea!

Marian Oprea chiar asa, oare ce-o fi fost in mintea alora care l-au scris? mai mult> ce-o fi fost in mintea unora care-l citesc?? oare ce-o fi inteles ei din ce au citit??? cei cu atitudini sectant-nationaliste si minte ingusta nici nu are rost sa raspunda... pentru ca, oricat ne-am situa in zona pamfletului, seriozitatea e cel mai de bun simt atribut pentru o buna intelegere a informatiilor la care ai acces, ugye?

Erika Margit Perde Mediocritatea nu are limite...hahahaha...asta e!..cica "maghiar e de mai demult, ca si primar"...XDDD!!!

Marian Oprea da, da, si mie mi-a placut asta... :))) asta cu mediocritatea :) cica mediocritate inseamna si insuficienta de calitate, valoare sau merite... asta pe langa a fi o persoana lipsita de calitati intelectuale deosebite ;)

Manuel S Bălaj ‎:) fain.

Manuel S Bălaj pe viitor primarul ar trebui sa fie nitel mai atent cu "capace"-le... nu de alta, dar s-ar putea pomeni cu niste ''cautatori" de astfel de... comori. :)

Erika Margit Perde Asa merge tara!

Rareş N. Morar Presa asta domle` cum abia apuca momentu ca omu sa greseasca ca sa-l poata ataca!... Rusine, Dinu Patriciu! ... scuzati cacafonia :))

Safta Ana imi vine sa rad cand vad ca sunt buni in a gasi greseli de exprimare care este egal cu zero pe langa faptul ca in ultimii ani 95% din articolele pe care le-am citit am gasit foarte multe greseli de ortografie si exprimare IN SCRISS,persoana care a scris acest articol il invit sa o caute pe dna Comanescu( care e probabil in pensie) care a predat lb.romana in Mihai Viteazu,dansa fiind de origine maghiara,dar va asigur ca este cea mai buna prof.de lb romana si ar putea sa va dea anumite lectii..........

Marian Oprea pai pana cand sa ne mai lasam umiliti de astia care fac pe desteptii si nu vad barna din ochiul lor! iar noi, cand ii comentam pe altii, sa ne uitam in oglinda sa vedem cat de bine stim sa scriem... nu?

Probabil deja mai sunt şi alte comentarii postate în – de-acum – celebrul grup I Love Moldoveneşti (acuma ce-aveţi dacă aşa se numeşte grupul?). Cert este că, în urma susţinerii mele necondiţionate oferite celor două doamne în procesul de-ai stârpi pe netoţi m-am ales cu un prieten în plus pe facebook. Cool, huh?...

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS