Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

20
Sat, Apr
107 New Articles

Spectacol pentru varstnicii de la Campia Turzii

Social
Tools
Typography

În a doua zi dedicată vârstnicilor la Câmpia Turzii - pe 2 octombrie - sala de spectacole a Palatului de Cultură "Ionel Floaşiu" din localitate a găzduit un spectacol dedicat persoanelor ajunse la o vârstă înaintată, spectacol organizat prin grija Serviciului Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) şi a administraţiei locale.

"Ne-am gândit să schimbăm un pic obişnuitul, să facem un alt fel de 1 octombrie", spunea Floriana Prahoveanu, şeful SPLAS Câmpia Turzii, precizând că dacă pe 1 octombrie a avut loc un simpozion dedicat îmbătrânirii active, pe 2 octombrie a fost programat un spectacol.
Viceprimarul Dorin Lojigan, prezent la spectacolul care a început la orele 17.00, s-a arătat impresionat de vârstnicii de la Câmpia Turzii care, cu o zi înainte, depănând amintiri, vorbeau şi de îmbătrânirea activă. "Mi-aş dori ca la momentul la care voi împlini vârsta pe care dumneavoastră o aveţi astăzi, şi pentru care vă felicit, să reuşesc să fiu şi eu la fel de activ", mai spunea viceprimarul Câmpiei Turzii.
Partea artistică a fost asigurată de mai multe momente atât de poezie, teatru, muzică dar şi dansuri populare.
Primii care au urcat pe scenă au fost parte din cei de la centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Turda, centru care colaborează cu Atelierul de Teatru "Ion Raţiu" coordonat de actorul Cornel Miron. Dacă vârstnicii turdeni au recitat poezii din lirica românească sau au prezentat scenete umoristice, una dintre surprize a fost "actriţa" Adela Zaiu, angajat al serviciului de asistenţă socială de la Turda.
"Canto bella musica" a avut ca reprezentante în spectacol două tinere domnişoare care au încântat vârstnicii prezenţi cu melodii de muzică uşoară, în timp ce muzica populară a fost asigurată atât de solista Liliana Oara - însoţită de tatăl său, Viorel Moldovan - cât şi de solista Aurica Rus Corşeu.
Părintele Sebastian Zăhan a fost, de asemenea, prezent în spectacolul de la Câmpia Turzii însoţit de câţiva tineri de la centrul de tineret pe care îl coordonează.
Nici dansurile populare nu au lipsit, instructorul Martin Canta fiind prezent în spectacol cu şase perechi de dansatori "din vechea gardă a dansului", aşa cum îi numea Floriana Prahoveanu.  

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS