Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

26
Thu, May
89 New Articles

Afectiunile hepatice au mai castigat un inamic

Social
Tools
Typography

APAH-RO filiala Cluj tocmai ce a găsit o variantă de colaborare cu Consiliul local al municipiului Turda, forul deliberativ local turdean arătându-şi sprijinul faţă de asociaţie în demersurile pe care aceasta le face în beneficiul pacienţilor cu afecţiuni hepatice.

Reprezentantul filialei Cluj a APAH-RO (Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România), Stelian Mărginean, chiar a anunţat că, în afara prezenţei la conferinţa asociaţiei de la Braşov spre mijlocul lunii octombrie, la nivelul municipiului Turda este deja gândit un proiect de conştientizare în rândul elevilor, a ce înseamnă afecţiunile hepatice, cum pot fi ele prevenite, depistate şi ce se poate face în cazul în care afecţiunea este constatată.
"Avem un program în şcoli - «Informează-te şi protejează-te!»" preciza Stelian Mărginean adăugând: "mergem cu pliante şi în orele de educaţie civică o să predăm copiilor cum trebuie să prevină boala şi, dacă o au, ce trebuie să facă în continuare".
Dacă Stelian Mărginean preciza că, în general, afecţiunea hepatică "e o boală tăcută şi îţi dai seama prea târziu", medicul Vasile Grumaz amintea de "valul de hepatite care s-a demonstrat că există" mai ales începând cu momentul în care s-au perfecţionat tehnicile de depistare a virusurilor hepatice, medicul confirmând spusele lui Stelian Mărginean: "s-a constatat că există foarte multă lume cu acest virus, fără să fie conştient de această afecţiune", chiar adăugând că "ceea ce vedem e vârful iceberg-ului; sunt foarte mulţi pacienţi, de la somităţi în domeniul juridic până la oameni simpli".
De asemenea, Vasile Grumaz a atras atenţia şi asupra costurilor - atât sociale cât şi financiare - ale afecţiunilor hepatice, vorbind aşadar nu doar despre scoaterea unor oameni valoroşi din câmpul muncii şi costurile cu pensionările, cât şi despre "cheltuielile medicale înfiorător de mari", mai precis cu referire la curele de interferon care "costă sute de milioane de lei pentru statul nostru".
De aceea, considera medicul turdean, este foarte bine venit momentul deciziei de a acţiona nu doar în ceea ce priveşte tratarea, cât şi în ceea ce priveşte depistarea de cazuri noi. "Eu chiar aş face o analiză obligatoriu, cum se făcea mai demult depistarea sifilisului sau tuberculozei; să fie făcută în masă", adăuga Vasile Grumaz fără să uite să precizeze două din consecinţele dramatice ale afecţiunilor hepatice: ciroza hepatică şi cancerul hepatic.
Dacă în opinia Teodorei Cristescu - ce spunea despre sine că este "reprezentant din partea serviciilor private şi a comunicării cu ong-urile " - filiala clujeană a APAH-RO a avut o iniţiativă deosebită la Turda, motiv pentru caretrebuie felicitată alături de consiliul local turdean, lucrurile nu se opresc aici, Consiliul local Turda arătându-se, aşadar, dispus să sprijine APAH-RO filiala Cluj în acţiunile pe care intenţionează să le desfăşoare în continuare.  

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS