Site-ul www.AgoraMedia.ro foloseşte fişiere de tip cookies pentru a opera și îmbunătăți utilizarea site-ului și funcționalitatea serviciilor oferite precum şi pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare, ele putând include informații despre data și ora vizitei sau istoricul de navigare, în general fiind vorba de fişiere de la terţi (youtube.com, vimeo.com, trafic.ro, Google Analytics etc.). Pentru continuarea accesării site-ului www.AgoraMedia.ro, vă solicităm permisiunea de a agrea politica noastră de utilizare cookies.

25
Thu, Apr
112 New Articles

Combinatul social - intalnire cu sperante, neincredere si chiar niste huiduieli

Social
Tools
Typography

Întâlnirea de miercuri, 16 ianuarie 2013, găzduită în sala mare a Palatului Cultural "Ionel Floaşiu" din Câmpia Turzii a fost una mai degarbă plină de speranţe pentru disponibilizaţii Mechel, dar şi una cu oarecare umbre de neîncredere. Şi nişte fluierături împletite cu aplauze ironice, ca să fie tacâmul complet.

Alături de reprezentanţi ai administraţiei publice locale - primarul Radu Hanga şi viceprimarul Dorin Lojigan - în faţa celor care au pierdut un loc de muncă prin grija Mechel s-au mai aflat Adrian Oros (deputat), Daniel Don (director executiv AJOFM Cluj), Liviu Pop (preşedinte Comisia pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială Senatul României şi fost ministru pentru dialog social), Gheorghe Vuşcan (prefect al judeţului Cluj), Alexandru Cordoş (senator), Valentin Ilcaş (preşedinte Cartel Alfa Cluj) sau Mircia Giurgiu (consilier al ministrului pentru dialog social).
Din nefericire pentru prefectul Gheorghe Vuşcan, afirmaţia acestuia potrivit căreia demnitarii au suferit alături de disponibilizaţii Mechel nu a făcut decât să stârnească un cârd de huiduieli din partea celor care au umplut sala "Mircea Mihăşan" până la refuz. Totuşi, Vuşcan a încercat să dea de înţeles cum că "toate sa-u întâmplat cu ajutorul celor pe care îi aveţi azi în faţa dumneavoastră", menţionând că în proiect ar fi angrenate nici mai mult nici mai puţin de 740 de persoane.
Liviu Pop a considerat necesar să puncteze că e vorba de prima întreprindere socială din România, un proiect potrivit căruia angajaţii viitoarei întreprinderi - pentru care au fost avansate termene gen aprilie-mai 2013 - sunt şi patronii întreprinderii. "Mă bucur pentru acest proiect, dar nu mă bucur pentru că nu am salvat Mechel România", spunea Liviu Pop, precizând că e vorba de nişte bani destul de mulţi care vin la Câmpia Turzii şi că e absolut necesar ca cei implicaţi în proiect să fie serioşi.
Precizând că prefectul Gheorghe Vuşcan a fost unul dintre cei care s-a implicat foarte mult în proiect, senatorul Alexandru Cordoş spunea că ştie ce drame trăiesc cetăţenii de la Câmpia Turzii, conştient fiind că "nu mai avem răbdarea de-a persevera în greşeli care ne costă viaţa pe unii dintre noi", considerând că la Câmpia Turzii trebuie să existe, în primul rând, soluţii pentru cei din Câmpia Turzii, apoi, în timp, soluţii pentru "ca să ni se întoarcă copiii acasă".
În calitate de director al AJOFM Cluj, Daniel Don a explicat, în mare, în ce constă proiectul privind combinatul social de la Câmpia Turzii. Astfel Daniel Don a explicat cum că la Câmpia Turzii, muncitorii fiind şi proprietari, au garanţia că acel loc de muncă se va păstra, chiar cu o grijă faţă de utilajele din viitoarea întreprindere. De asemenea, Daniel Don spunea că activităţile presupunând deplasarea la combinatul social vor fi decontate, 100 de euro de persoană fiind alocate, prin proiect, pentru transport. De asemenea, din cele 6,4 milioane de euro, 4 milioane de euro vor merge în echipamente, activitatea desfăşurându-se printr-o companie multinaţională, care este partener IKEA, toate produsele fiind, exclusiv, pentru export.
Pentru că este nevoie de practică în vederea utilizării utilajelor, prin proiect sunt alocaţi câte 1.000 de euro de persoană pentru stagiile de practică. De asemenea, potrivit lui Daniel Don, 380 de persoane vor fi angajate "în preioada următoare", reprezentantul AJOFM Cluj avansând termenul de aprilie-mai 2013.
"Am luat legătura cu câteva companii din Câmpia Turzii şi vom organiza stagii de practică în cadrul companiei, cu obligativitatea ca agentul economic să vă angajeze. Vom oferi 1.000 de euro de persoană, cu obligativitatea ca 80% din cei care fac stagiul de practică să fie angajaţi", adăuga Daniel Don cu precizarea că banii din proiect vor merge spre activităţi creatoare de locuri de muncă.
Potrivit informaţiilor oficiale afişate la întânirea de la Câmpia Turzii, obiectivele proiectului ar fi înregistrarea grupului ţintă, informare, consiliere şi orientare pfrofesională (oferirea de alocaţii pentru transport, interviu şi stagii de practică), formarea profesională, consultanţă şi asistenţă pentru întreţinerea unei afaceri precum şi mentoratul privind suportul pentru angajare sau medierea muncii.  

BLOG COMMENTS POWERED BY DISQUS