Ieri, 10.07.2014, la ora 15.00, în mina Rudolf din Salina Turda - aflată la 80 de metri adâncime - s-a derulat un proiect cultural-social cu titlul "Arta, remediul sufletului" prin expoziția "Culorile Speranței" al cărei vernisaj a avut loc ieri.
Servicii oferite prin proiectul implementat la Campia Turzii
Municipiul Câmpia Turzii în parteneriat cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Cluj implementează Proiectul "ŞOMERII DIN CÂMPIA TURZII SPRE O NOUĂ MESERIE", care are ca obiectiv îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a şomerilor, cu accent pe şomerii de lungă durată şi pe cei tineri, prin oferirea unui pachet integrat de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, incluzând servicii de informare, consiliere, mediere şi formare profesională pentru facilitarea accesului şomerilor pe piaţa muncii.
Lansare proiect social de anvergura nationala dedicat persoanelor de etnie roma si persoanelor cu dizabilitati
(comunicat)
Agenția de Consultanță și Afaceri Română în parteneriat cu SC Forum Group SRL în calitate de Beneficiar, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE și Asociația Eco Energy a lansat proiectul "Și noi avem dreptul la muncă!", POSDRU/165/6.2/S/143094, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 ''Investeşte în oameni'', în cadrul conferinţei organizate în data de 1 iulie 2014, în municipiul Turda, judeţul Cluj.
"Si noi avem dreptul la munca" - un proiect pentru 900 de beneficiari
Lansat pe 1 iulie la Turda de către Agenţia de Consultanţă şi Afaceri Română (ACAR) în parteneriat cu SC Forum Group SRL, Fundaţia Central Parteneriat pentru Egalitate (CPE) şi Asociaţia Eco Energy, proiectul "Şi noi avem dreptul la muncă" se adresează categoriilor de persoane care fac parte fie din etnia rromă fie din rândul persoanelor cu dizabilităţi.
Cursuri de calificare in cadrul proiectului demarat la Campia Turzii
Municipiul Câmpia Turzii în parteneriat cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Cluj implementează Proiectul "ŞOMERII DIN CÂMPIA TURZII SPRE O NOUĂ MESERIE", care are ca obiectiv îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a şomerilor, cu accent pe şomerii de lungă durată şi pe cei tineri, prin oferirea unui pachet integrat de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, incluzând servicii de informare, consiliere, mediere şi formare profesională pentru facilitarea accesului şomerilor pe piaţa muncii.
La Viisoara s-a lansat un proiect in sprijinul celor in cautarea unui loc de munca | VIDEO
SC Info Miad a lansat pe 24 iunie la Viişoara un proiect derulat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 5 - promovarea măsurilor active de ocupare, promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale - careare în prim plan resursa umană şi încadrarea acesteia pe piaţa muncii.
AVATAR a "rulat" la Luna
Ieri, 23 iunie, sala căminului cultural din Luna a găzduit conferinţa de lansarea a Proiectului AVATAR - Acţiuni cu Valoare Adăugată pentru Ţară prin Antreprenoriat şi Recalificare.
Donatii de la "Maica Tereza" pentru spitalul din Campia Turzii
Ieri, 12 iunie 2014, o delegaţie formată din reprezentanţii Asociaţiei "Maica Tereza - Protectoarea Persoanelor cu Dizabilităţi" Câmpia Turzii, s-a deplasat la Spitalul Municipal Câmpia Turzii pentru a viziona saloanele mobilate prin contribuţia asociatiei.
Salina Turda, partener in proiectul "WORK call"
Parteneriatul între SC Turda Salina Durgău SA şi SC Forum Grup SRL a fost "parafat" inclusiv prin evenimentul care a avut loc pe 5 iunie în amfiteatrul din salina din Turda, unde a avut loc conferinţa de lansare a proiectului pentru regiunea Nord-Vest.
Ajutor de la "Maica Tereza"
O nouă asociaţie a luat fiinţă în judeţul Cluj: Asociaţia "Maica Tereza" Protectoarea Persoanelor cu Dizabilităţi Câmpia Turzii.
DGASPC Cluj raspunde la sesizarea referitoare la cazul de la Adapostul de la Turda
O scrisoare anonimă care a apărut în presa locală turdeană a reuşit să tulbure apele la Adăpostul de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii de la Turda. Acuzele aduse erau grave, motiv pentru care am solicitat informaţii referitoare la cazul semnalat Direcţiei Generale de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj.
„Zambetul din cutiuta” - 2014
(comunicat)
Cunoştem cu toţii că sunt copii care nu îşi cunosc părinţii, copii care nu au simţit căldura unui cămin părintesc, copii sărmani, copii care au nevoie de ajutorul nostru. Acum le putem oferi un zâmbet, o bucurie, căldura sufletească, un mic ajutor.
Ce angajati sunt doriti la noul magazin Profi
(comunicat)
Supermarketul Profi România, în colaborare cu Centrul de Consiliere pentru Ocuparea Forţei de Muncă, anunţă persoanelor interesate următoarele locuri de muncă vacante pentru magazinul ce se va deschide în municipiul Turda: